Despre autor
Autor :
Drd. Camelia Nicoleta Zamfir (Iacob)

Descriere Autor :
Doctorand al Facultăţii de Teologie "Andrei Şaguna" din cadrul Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu.

Email Autor :
-

Adresa Autor :
-

Cuprins
Metadate
Numar :
1 / 2015
[ CITESTE REVISTA ]

Rubrica :
Recenzii si notite bibliografice

Articol [PDF] :
[ DOWNLOAD ]

Status Publicare:
publicat

Cod Unic online :
-

Cum citam
Rezumat
Articol intreg

Teolog şi pedagog, cu o experienţă didactică de peste patru decenii în sistemul de învăţământ grec, Vasilios Gh. Skiadas abordează din dublă perspectivă, pedagogică şi teologică, locul educaţiei copilului în cadrul preocupărilor societăţii contemporane. Nucleul cărţii este reprezentat de articole periodice publicate în diverse reviste şi ziare, care au evidenţiat aspecte privind educaţia şi necesitatea „unei alte forme de educaţie care s-ar baza mai mult pe cuvântul inspirat al lui Dumnezeu, o educaţie creştină, de fapt, care nu ar ignora, însă, concluziile actuale ale ştiinţei şi ale educaţiei” (p. 10).
În capitolul I, Familia contemporană (p. 13-45), autorul punctează rolul părinţilor, aşa cum a fost ilustrat încă din Antichitate, atât de Euripide, cât şi de către Sf. Grigorie Teologul. Viziunea, plină de lirism, privind împlinirea femeii prin maternitate, este completată de argumente psihologice în ceea ce priveşte complexitatea implicării mamei în familie şi în societate.Vasilios Gh. Skiadas atrage atenţia asupra vectorului patern în cadrul familiei creştine: „Subestimarea rolului tatălui în întreaga problemă a educaţiei copiilor tinde astăzi să dispară, ca urmare a împrejurărilor favorabile acestei schimbări în cadrul vieţii familiale” (p. 28). Natalitatea scăzută, schimbarea rolurilor în familie, creşterea numărului divorţurilor, severitatea sau protecţia excesivă a părinţilor faţă de copii, lipsa modelelor constituie câteva dintre problemele familiei creştine contemporane, multe dintre acestea evidenţiate de către copii, ca subiecţi ai unor demersuri investigative educaţionale.
Al doilea capitol, Forma educaţiei (p. 46-77) se bazează pe opinia fundamentată pedagogic, conform căreia cea mai bună formă de educaţie trebuie să contribuie la consolidarea predispoziţiilor pozitive ale copilului şi la atenuarea celor negative. Aşadar, pornind de la precepte psiho-pedagogice, Skiadas prezintă consecinţele unei educaţii despotice, accentuând modalităţile concrete de realizare a unei educaţii democratice, bazate pe comunicarea cu (a) copilul(ui), susţinerea evaluării de sine, responsabilizarea copilului, încurajarea, empatizarea, cultivarea dragostei de învăţătură, a imaginaţiei, a autonomiei, a bunei dispoziţii şi a altor virtuţi.
Capitolul al III-lea, Mijloace ale educaţiei (p. 78-110), insistă asupra delimitării „tuturor bunurilor culturii noastre duhovniceşti care se încearcă a fi adaptate naturii speciale a copilului”, (p.78). Autorul identifică mai multe greşeli în educarea copiilor, care îşi au originea în lipsa acută a formelor de consiliere adecvate tinerilor înainte de asumarea responsabilă de către aceştia a rolurilor în familie. Printre greşeli sunt amintite: dormitul în aceeaşi cameră cu copilul (fenomenul co-seepling, îndelung discutat de specialişti), pronunţii defectuoase ale părinţilor în perioada de preverbalizare a copilului, interdicţiile continue, protecţia excesivă, oprimarea ş.a.: „Părintele de astăzi se află, pe de o parte, în faţa unei mode a libertăţii depline acordate copiilor, iar pe de alta, în faţa fricii ca nu cumva disciplina care este cerută adesea copiilor să le creeze vreun complex de inferioritate” (p. 95). Vasile Gh. Skiadas atrage atenţia asupra înţelegerii greşite a sensului autentic al libertăţii şi asupra faptului că libertatea fără limite este echivalentă cu abuzul: „A nu-i refuza nimic copilului înseamnă a-l învăţa rău şi a-l face incapabil să ia în piept, mai târziu, viaţa însăşi.” Deosebit de bine punctată este, în acelaşi capitol, problematica educării simţurilor şi, totodată, necesitatea cultivării raţiunii, a voinţei, a sentimentului şi a celorlalte funcţii sufleteşti.
Un capitol interesant, al IV-lea, intitulat Educaţia religioasă (p. 110-140), delimitează conceptul de educaţie creştină, reliefând religiozitatea ca element de bază al educaţiei sănătoase prin manifestarea sa în toate etapele dezvoltării psiho-somatice a persoanei: „Religiozitatea incompletă a vârstei preşcolare este urmată de evoluţia pozitivă a religiozităţii primei vârste şcolare, cea între 6-12 ani, urmată de viaţa religioasă agitată a vârstei adolescenţei, de la 13 ani în continuare […] Scopul nostru va trebui să fie ca, în mod simplu şi natural, să îl transpunem pe preşcolar de la materialitatea trăirilor lui religioase la un sens mai duhovnicesc al religiei” (p. 112). Totodată Vasilios Gh. Skiadas propune cititorului o fundamentare psihologică a viziunii sale asupra procesului dezvoltării religioase a copilului, insistând asupra caracterului personal, individualizant, al educaţiei religioase şi asupra consecinţelor nefaste ale respingerii religiozităţii, prin tendinţele egocentrice ale realităţilor contemporane, aspecte susţinute şi de argumente psihiatrice. „Respingerea religioasă a fost asemănată cu «caria de lemn». Aşa cum aceasta roade interiorul lemnului, la fel indiferenţa religioasă distruge în timp viaţa emoţională a omului şi deformează caracterul acestuia” (p. 116). O atenţie deosebită este acordată delimitării conceptului de educaţie religioasă la Sfinţii Părinţi ai Bisericii, îndeosebi la Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Vasile cel Mare şi Sf. Grigorie Teologul, în viziunea cărora „educaţia creştină ortodoxă urmăreşte transmiterea luminii dumnezeieşti, care transfigurează sufletul copilului şi îl conduce la asemănarea cu Dumnezeu” (p. 119). Cultivarea religiozităţii este susţinută şi cu argumentele pedagogului Jan Amos Comenius (sec. al VII-lea) care, în lucrarea reprezentativă Didactica Magna, subliniază importanţa fundamentării educaţiei pe transmiterea credinţei şi pe necesitatea cultivării religiozităţii încă de la nivelul preşcolarităţii.
Autorul subliniază aspecte referitoare la importanţa vieţii liturgice a copiilor şi legătura intrinsecă educaţie-cult, accentuând rolul părinţilor: „Îndatorirea primordială a oricărei familii creştine este să facă educaţie liturgică a tinerelor ei vlăstare, în primul rând prin aşa-numita cateheză familială” (p. 127) şi fundamentându-şi punctul de vedere pe ideile pedagogice ale Mariei Montessori. Mai mult decât atât, pentru că doar „comuniunea copilului cu Dumnezeu îi asigură acestuia o dezvoltare sănătoasă” (p. 134), Vasilios Skiadas subliniază necesitatea educaţiei euharistice a copiilor, prin pregătirea deplină pentru a primi Taina Dumnezeieştii Euharistii, recunoscând rolul factorului familial pentru realizarea acestui imperativ.
Capitolul al VI-lea, Şcoală şi educaţie, (p. 141-178), evidenţiază rolul complementar pe care şcoala îl are în îndeplinirea finalităţilor educative, menţionând soluţii privind atenuarea problemelor de adaptare a copiilor la mediul şcolar, educatorul ca model, calităţile necesare asumării acestui rol – iubire, răbdare, stăpânire de sine, relaţiile de colaborare educator-părinţi, şcolile părinţilor. O atenţie deosebită, consideră autorul, trebuie acordată lecturilor copiilor.
Problema recreerii copilului, delimitarea nevoii de recreere, implicarea industriei divertismentului mass-media pentru împlinirea acestei nevoi şi capcanele publicitare, superoferta ludică, accentuare violenţei prin intermediul televiziunii, jocurile copiilor, vacanţa ş.a. sunt abordate în capitolul al VII-lea, Recreerea copilului, (p. 179-215). Printre soluţiile posibile, Skiadas aminteşte jocurile atletice, muzica, legătura cu natura înconjurătoare, jocurile creative: „În domeniul recreerii copilului nu există impasuri, ci soluţii posibile şi realizabile. Fiecare copil normal ştie singur cum să se recreeze şi în ce direcţie să îşi canalizeze energia lui inepuizabilă. Astfel, el îşi va satisface nevoia sa naturală de mişcare şi îşi va măsura puterile corpului şi ale minţii lui, spre a cunoaşte lumea în care trăieşte şi se dezvoltă”(p. 186).
Cele şase capitole, echilibrate din punct de vedere al proporţiei cantitative a abordării formale, sunt fundamentate pedagogic, cele 122 de notiţe bibliografice făcând referire la lucrări ale unor pedagogi greci contemporani. Dincolo de faptul că anumite teme sunt mai puţin delimitate conceptual şi/sau abordate tangenţial, dincolo de anumite confuzii (de exemplu religiozitate-religios-educaţie religioasă), fără a epuiza integral problematica vizată, lucrarea se impune în spaţiul tot mai des invocat azi, al literaturii despre educaţia creştină.

Pagini citate