Despre autor
Autor :
Drd. George DIACONU

Descriere Autor :
Doctorand al Facultăţii de Teologie Andrei Şaguna din cadrul Universităţii Lucian Blaga din Sibiu

Email Autor :
gloriainexcelsisdeo2@libero.it

Adresa Autor :
-

Cuprins
Metadate
Numar :
1 / 2015
[ CITESTE REVISTA ]

Rubrica :
Studii şi articole

Articol [PDF] :
[ DOWNLOAD ]

Status Publicare:
publicat

Cod Unic online :
-

Cum citam
Rezumat

Doxologia mare este una dintre primele cântări liturgice ale cultului creștin, fiind atestată de Constituțiile Apostolice și de Codexul Alexandrin. Din punct de vedere muzical însă, doxologia mare a fost compusă în întregime pe neume muzicale bizantine în fază relativ târzie, în jurul celui de-al doilea – al treilea pătrar al secolului al XVII-lea, melodia primei doxologii mari în notație muzicală bizantină aparținând episcopului Melchisedec de Redestos – din Tracia de Est (1615-1625), pe plagalul ehului I.

Această cântare liturgică se găsește în Codexul Cryptense Γ.γ.ΙΙ din Biblioteca de Stat a Monumentului Național din Grottaferrata f. 73r ș.u. Problema principală o constituie faptul că nu există nicio mențiune cu privire la autorul acesteia, dar, pe baza unei analize comparative între diverse manuscrise care conțin diferite doxologii, nu există nicio îndoială cu privire la apartenența sa: autorul său este într-adevăr Melchisedec, episcop de Redestos! Prin urmare, aceasta este prima doxologie mare!

Cuvinte cheie:
Doxologia mare, episcopul Melchisedec de Redestos, Codexul Cryptense Γ.γ.ΙΙ.

Articol intreg

În Italia sunt patru biblioteci, fonduri librare și arhive care conțin un număr considerabil de manuscrise liturgico-muzicale cu notație neumatică bizantină: Biblioteca Apostolica Vaticana din Vatican, Biblioteca de Stat a Monumentului Național al Abației Grecești San Nilo din Grottaferrata, Biblioteca Regional Universitară „Giacomo Longo” din Messina (Sicilia), Biblioteca Ambrosiana din Milano, la care se adaugă și alte biblioteci cu un minor număr de manuscrise melurgice bizantine.
1. Scurtă prezentare a manuscriselor melurgice din Biblioteca de Stat a Monumentului Național din Grottaferrata
Antonio Rocchi, călugăr erudit al Abației din Grottaferrata, subdivide în a șaptea serie din catalogul său Codices Cryptenses un număr de 52 de codexuri melurgice sacre și profane structurate în 4 grupuri (Ε.α., Ε.β., Ε.γ., Γ.γ.), introduse în ordine cronologică: Ε.α.Ι – Ε.α.XIV, Ε.β.Ι – Ε.β.XIX, Ε.γ.Ι – Ε.γ.XI, Γ.γ.Ι – Γ.γ.VIII. Aproximativ patruzeci dintre acestea sunt în notație muzicală bizantină, mare parte (aproape jumătate) aparținând secolului al XIII-lea (sau sec. XIII-XIV). În privința celeilalte jumătăți, unele manuscrise aparțin secolului al XV-lea; puținele manuscrise rămase sunt plasate într-un arc temporal care spațiază între al X-lea și al XIX-lea secol. În jur de alte zece codexuri sunt in notație muzicală occidentală (pe portativ), având conținut sacru sau profan.
Pe lângă faptul că fondul librar al Bibliotecii Abației Grecești din Grottaferrata s-a îmbogățit ulterior cu alte manuscrise (ca de exemplu „Γ.γ.XVII, Γ.γ.XVIII, Γ.γ.XIX, Δ. δ. XXXV, care spațiază între sec. XVI-XIX”), ar trebui însă menționat că și alte manuscrise conțin fragmente muzicale cu notație neumatică muzicală, în mod special cele imnice: „În Biblioteca Abației există opt codex-uri (care provin, n. trad.) de la Mănăstirea Sfântul Ilie de Carbone, dintre care două melurgice paleobizantine: Δ.α.XIII, Δ.α.XV”. Manuscrise melurgice (din același grup Δ.α.) rezultă și: Δ.α. III, Δ.α.XIV, Δ.α.XVI, Δ.α.XXXII (Minee, sec. XI – XII). La același manuscris Δ.α.XIV, Pr. Ioan D. Petrescu se referă în două studii importante ale sale de paleografie muzicală bizantină. Amintim de asemenea manuscrisele: Γ. β. XXXV (Eucologiu sec. XII) e Δ.β.X (Triod, 1131). Foarte interesante sunt și cele în notație Theta (de la litera Θ a alfabetului grecesc): Δ.α. V (Mineiul pe ianuarie, sec. XII, 1102), Δ.α.XII (Mineiul pe august, sec. XII), Δ.β.II (Triod, sec. XII), Δ.β.VIII (Triod, sec. XI), Δ.β.XI (Triod, sec. X – XII), Δ.β.XVII (ce cuprinde serviciul liturgic din prima săptămână din perioada Penticostarului, sec. XII).
2. Lista codexurilor Psaltikòn în Biblioteca Abației San Nilo din Grottaferrata
Codexurile care potrivit Catalogului Antonio Rocchi, aparțin acestei clase liturgico-muzicale sunt: Crypt. Gr. Γ.γ.II (începutul secolului al XVIII-lea), Crypt. Gr. Γ.γ.III (secolul al XIII-lea), Crypt. Gr. Γ.γ.IV (secolul al XIII-lea), Crypt. Gr. Γ.γ.V (secolul al XIII-lea) și probabil Crypt. Gr. Ε.γ.IX (secolul al XIII-lea sau al XIV-lea), care ar putea fi un Psaltikòn, dacă se ține seama de asemănările cu Crypt. Γ.γ.II (și despre care se menționează în observațiile aceluiași manuscris de referință Γ.γ.II), chiar dacă le separă anumite secole. Deci, aceste puține Mss. Cryptenses care aparțin categoriei Psaltikòn-ului, excepție făcând Crypt. Γ.γ.II, aparțin secolului al XIII-lea.
3. Autorul și perioada în care a fost scris Codexul Cryptense Γ.γ.ΙΙ
Situat pe al 46-lea loc din cele 52 de manuscrise în lista codexurilor melurgice din Catalogul lui Antonio Rocchi, Crypt. Γ.γ.ΙΙ este un manuscris de pergament grecesc care conține 278 file (plus două foi de protecție), cu dimensiunile de 150 x 110 mm.
În colțurile superioare ale filelor (către exterior) se observă cu anumite întreruperi numărătoarea ionică, alfabetică (cu utilizarea literelor alfabetului grecesc). În plus, de la începutul și până la sfârșitul manuscrisului, în partea de sus „recto”, a fost adoptat sistemul de numerotare cu caractere arabe la fiecare zece filer-v (10r, 20r, 30r, 40r etc.). Se deduce însă că numărarea filelor a fost făcută în grabă, așa cum rezultă atât din grafia neîngrijită a numerelor, cât și din faptul că au fost comise două erori: numărul 20 a fost scris pe a 19-a filă, iar numărul 90, pe cea de a 88-a filă. Astfel se explică motivul pentru care Antonio Rocchi anticipă cu unul sau chiar cu două numere „de pagină” prezentarea cântărilor în manuscrisul citat. Apare însă în manuscris și o a treia numărătoare a filelor scrisă cu creionul (tot cu numere arabe), corectă de această dată, în partea de jos a fiecărei file „recto”. Pe această a treia numărătoare o vom lua în considerare în inventarierea cântărilor liturgice din manuscrisul de referință.
Codexul Cryptense Γ.γ.ΙΙ este plasat la începutul secolului al XVIII-lea. Mai precis, a fost finalizat pe 6 august 1718, și copistul ar fi, potrivit lui Antonio Rocchi „melurgi Hieronymi Modini archiepiscopi”, adică arhiepiscopul melurg Girolamo (Gerolamo) Modini. Chiar în partea de jos a ultimei file (f. 278v), avem indicații cu privire la autorul și la datarea manuscrisului. Din nefericire, cerneala epigrafiei a fost în mare parte absorbită de foaia de pergamen (foarte probabil din cauza umidității și deoarece ultima filă este supusă uzurii, mai ales dacă volumul este adeseori folosit). Această situație conduce la o dificilă descifrare a notei scrisă în grabă cu mare dezinvoltură și cu abrevieri. Tocmai de aceea, Antonio Rocchi, cu privire la această subscriptio a colofonului, sugerează cu mult bun simț: „quam ita interpretari arbitror”, adică, „cred că ar trebui să se interpreteze astfel”. De asemenea, în indexul de la sfârșitul Catalogului său, autorul adaugă semnul interogativ după numele copistului: „Hieronymus? ep. melurgus, 434”. Atributul de „melurg” se deduce dintr-o posibilă abreviere: „μελ.” (mel.). Însă numele (și acesta abreviat) ar putea fi „Hieronymi” (Ieronim), însă prima literă seamănă foarte mult cu a treia din numele de familie, o posibilă δ (delta grecească), ca un fel de cheia sol, ascuțită către partea superioară, lungită și rotunjită în jos. Astfel, numele Modini ar părea mult mai verosimil. Nu sunt dubii pentru ultimul cuvânt, cel mai important după numele de familie: „αρχιεπισκόπω”, adică „arhiepiscop”. O altă variantă ar fi aceea conform căreia arhiepiscopul Modini nu ar fi autorul, ci doar proprietarul manuscrisului.
4. Caracteristicile tehnice bibliografice ale Codexului Cryptense Γ.γ.ΙΙ
Codexul Cryptense Γ.γ.ΙΙ este un Psaltikòn scris cu caracter mărunt, alcătuit cu multă eleganță, împodobit cu ornamente, conținând cântări liturgice în notație cucuzeliană, cu „i caratteri esterni e le forme dello scritto di un bel rotondo”, 10 rânduri pe pagină, cu puține semne diacritice (prezente doar în unele didascalii). Majusculele inițiale se evidențiază printr-o grafie îngrijită, înfrumusețată cu broderii ornamentale. Culoarea roșie înfrumusețează desenele care apar deasupra didascaliilor. În plus, sunt scrise cu roșu didascaliile înseși (așadar, numele cântării și al autorului, acolo unde sunt prezente), respectivele glasuri, mărturiile, semnele hironomice, majusculele inițiale. Deci culorii roșii îi este atribuită o profundă valoare de semantică și retorică muzicală, „con funzione non solo estetica, ma anche distintiva, ovvero per evidenziare […]”.
Însă de la f. 203r și până la sfârșitul manuscrisului (f. 278v), ar părea schimbată atât calitatea pergamentului (mai lucioasă), cât și grafia (mai precipitată), lipsind mai multe majuscule inițiale.
În realizarea acestui manuscris au fost folosite două tipuri de hârtie: cel dintâi, cu foaia sau coala pliată sau împăturită de patru ori, cu semnele de la tije (le vergelle, ital.) orizontale și cu liniile verticale, folosit pentru filele 1-202, 211-218, 250-278, și cel de-al doilea, deținând filigrana clasică cu cele două luni, care este de fapt un fascicul alcătuit din opt file (quaternione, ital.), cu foaia pliată doar de două ori, cu semnele tijelor verticale și cu liniile orizontale, întrebuințat pentru filele 203-210 și 219-249.
Cea mai mare parte a Codexurilor Cryptenses sunt italiano-grecești, alcătuite în Mănăstirea din Grottaferrata de anumiți călugări în trecere, stagiari sau închinoviați în această oază de cultură și de rugăciune. Alte manuscrise au fost transferate sau cumpărate din Mănăstirea SS. Salvatore din Messina, de la Mănăstirea S. Elia Carbonense sau din Constantinopol.
Referitor la proveniența manuscrisului Γ.γ.ΙΙ, Antonio Rocchi nu oferă informații. Însă Lorenzo Tardo – în raport cu puținele manuscrise cu semiografie din epoca târzie, prezente în fondul Bibliotecii Abației San Nilo – ne descoperă: „Questi neppure sono scritti a Grottaferrata; essi provengono da Costantinopoli e uno, il Γ.γ.ΙΙ, dall’Albania”, „trasportato nel 1718, epoca della sua scrittura” (se înțelege perioada cuprinsă între august și decembrie).
Astfel, relaționând cele două informații cu privire la autorul manuscrisului și la proveniența acestuia, putem presupune că melurgul Modini ar fi fost un arhiepiscop albanez în funcție, în prima parte a secolului al XVIII-lea. Ar rezulta foarte interesantă aprofundarea acestui argument din istoria bisericească albaneză din prima parte a secolului al XVIII-lea, pentru eventuale noi descoperiri cu privire la această enigmatică figură religioasă.
5. Inventarul liturgico-muzical detaliat al Codexului Cryptense Γ.γ.II
Luând în considerare într-un unic catalog toate manuscrisele de orice factură din Biblioteca Mănăstirii (biblică, patristică, sacră, morală, liturgică, imnică, melurgică sacră și profană, literară, filosofică, diversă), este evident că descrierea tuturor acestora nu putea fi decât foarte sintetică, mai ales pentru un motiv metodologic, acela de a da spațiu și atenție fiecărui manuscris în parte.
Analizând deci cuprinsul Codexului Crypt. Gr. Γ.γ.II în Catalogul lui Antonio Rocchi, ca și în cazul celorlalte manuscrise, se observă prezentarea conținutului pe baza categoriilor generice ale imnelor liturgice, fără enumerarea în manieră analitică a fiecărei cântări în parte.
Pe partea verso a primei foi de protecție (lipită de copertă) a fost aplicată o etichetă recentă (deasupra alteia mai vechi) pe care a fost însemnată apartenența la Biblioteca Mănăstirii San Nilo și numărul manuscrisului: ABBAZIA GROTTAFERATTA CRYPT. GR. 278 BIBLIOTECA; alături se află din nou cota manuscrisului, scrisă de mână GR. 278.
Pe partea recto a celei de a doua foi de protecție sunt scrise de mână amândouă cotele: Γ.γ.II, GR 278 și alături: n° 156 (poziția Codexului Crypt. Γ.γ.II în fondul de manuscrise al Bibliotecii; a se vedea nota de dedesubt), tăiat ulterior cu creionul.
Pe partea recto a celei de-a treia foi de protecție a fost adăugată o altă cotă, Δ’ VII 2 (sau 7) XV, și aceasta tăiată; alături se află una nouă: Γ.III.3 și dedesubt titlul manuscrisului: ᾿Aισματικόν, și iarăși cota actuală: Γ.γ.II.
Cu privire la aceste numere și cote, găsim lămuriri în „Prospectul general al cotelor și al dispoziției codexurilor Abației din Grottaferrata”, unde Antonio Rocchi însumează într-un tabel poziția manuscriselor din Biblioteca mănăstirii pentru a oferi o imagine de ansamblu a acestora. În a treia grupă găsim coordonatele Codexului Γ.γ.II: „N° progressivo: 156, Indicazione dello schedario: Γ.γ.II, Collocazione: Γ.III.3, Richiamo al Catalogo o al suppl.: Cat. pag. 433”. Rezultă deci că numărul de catalog Γ.III.3 a fost ulterior înlocuit de actuala cotă GR. 278, ținând seama de faptul că aceasta nu apare în adnotările lui A. Rocchi.
Pe partea verso a celei de a treia foi de protecție citim scris de mână: Γ.VI.9 și dedesubt scris cu creionul 156 (a se vedea deasupra).
Doamne strigat-am – „ἀρχὴ σὺν θεῷ ἀγίῳ τῶν κεκραγαρίον”:
f. 1r – Κύριε, εκέκραξα προς σε…, ehul I. În josul filei 1r se găsește din nou actualul număr de catalog: G.γ.II; f. 1v – Κατευθυνθήτω…, ehul I; f. 2r – Κύριε, εκέκραξα προς σε…, ehul II; f. 3r – Κύριε, εκέκραξα προς σε…, ehul III; f. 4r – Κύριε, εκέκραξα προς σε…, ehul IV; f. 5r – Κύριε, εκέκραξα προς σε…, plagalul ehului I; f. 6v – Κύριε, εκέκραξα προς σε…, plagalul ehului II; f. 7v – Κύριε, εκέκραξα προς σε…, plagalul ehului III; f. 8v – Κύριε, εκέκραξα προς σε…, pl. ehului IV.
Idiomelele Ceasurilor Nașterii Domnului – „ἀρχὴ σὺν θεῷ ἀγίῳ τῶν όρων Χριστού γεννήσεως” (început cu Dumnezeu[l] Sfânt al Ceasurilor Nașterii lui Hristos):
f. 10r – Βηθλεὲμ ἑτοιμάζου, εὐτρεπιζέσθω ἡ φάτνη, plagalul ehului IV; f. 10v – Τῦν (νῦν) προφητικὴ πρόρρησις, ehul III; f. 11v – Δόξα, Τάδε λέγει Ἰωσὴφ πρὸς τὴν Παρθένον Μαρία, plagalul ehului IV; f. 12v – Ὥρα γ΄( Ceasul al treilea) – Οὗτος ὁ Θεὸς ἡμῶν, plagalul ehului I; f. 13v – Πρὸ τῆς Γεννήσεως τῆς σῆς, plagalul ehului IV; f. 14r – Δόξα, Ἰωσήφ, εἰπὲ ἡμῖν, ehul III; f. 15r – Ὥρα ς΄ (Ceasul al șaselea) – Δεῦτε πιστοὶ ἐπαρθῶμεν ἐνθέως, ehul I; f. 16r – Ἄκουε οὐρανέ, ehul IV; f. 16v – Δόξα, Δεῦτε χριστοφόροι λαοὶ κατίδωμεν, plagalul ehului I; f. 17v – „Την πάλιν τὸ αὐτό” (din nou al aceluiași) – Ὥρα Θ΄ (Ceasul al nouălea) – Ἐξεπλήττετο ὁ Ἡρῴδης, plagalul ehului III; f. 18v – Ὅτε Ἰωσήφ, Παρθένε, ehul II; f. 19v – Σήμερον γεννᾶται ἐκ Παρθένου, pl. eh I.
Idiomelele Ceasurilor Teofaniei – „ἀρχὴ σὺν θεῷ ἀγίῳ τῶν όρων τῶν Θεοφάνια” (început cu Dumnezeu[l] Sfânt al Ceasurilor):
f. 21r – Σήμερον τῶν ὑδάτων ἁγιάζεται ἡ φύσις, plagalul ehului IV; f. 21r – Ὡς ἄνθρωπος ἐν ποταμῷ, plagalul ehului IV; f. 21v – Δόξα, Πρὸς τὴν φωνὴν τοῦ βοῶντος, plagalul ehului IV; f. 22v – Ὥρα γ΄ (Ceasul al treilea) – Ἡ τοῦ Προδρόμου, plagalul ehului IV; f. 23v – Ἡ Τριὰς ὁ Θεὸς ἡμῶν, ehul IV; f. 24r – Δόξα, Ἐρχόμενος μετὰ σαρκός, plagalul ehului I; f. 25r – Ὥρα ς΄ (Ceasul al șaselea) – Τάδε λέγει Κύριος, plagalul ehului IV; f. 26r – Σήμερον ἡ ψαλμικὴ Προφητεία, plagalul ehului II; f. 26v – Δόξα, Τὶ ἀναχαιτίζεις σου, plagalul ehului I; f. 27v – Θάμβος ἦν κατιδεῖν, plagalul ehului III; f. 28r – Ὅτε πρὸς αὐτὸν ἐρχόμενον, ehul II; f. 29v – Τὴν χεῖρά σου τὴν ἁψαμένην, plagalul ehului I.
Idiomelele Ceasurilor din Vinerea Mare – „ἀρχὴ σὺν θεῷ ἀγίῳ τῶν όρων τῶν Παθῶν” (început cu Dumnezeu[l] Sfânt al Ceasurilor Patimilor):
f. 30v – Σήμερον τοῦ Ναοῦ τὸ καταπέτασμα, plagalul ehului IV; f. 30v – Ὡς πρόβατον ἐπὶ σφαγήν, plagalul ehului IV; f. 31r – Δόξα, Τοῖς συλλαβοῦσί, plagalul ehului IV; f. 32r – Ὥρα γ΄ (Ceasul al treilea) – Διὰ τὸν φόβον τῶν Ἰουδαίων, plagalul ehului IV; f. 32v – Πρὸ τοῦ τιμίου σου Σταυροῦ, plagalul ehului IV; f. 33v – Δόξα, Ἑλκόμενος ἐπὶ Σταυροῦ, plagalul ehului I; f. 34v – Ὥρα ς΄ (Ceasul al șaselea) – Τάδε λέγει Κύριος, plagalul ehului IV; f. 35v – Οἱ νομοθέται τοῦ Ἰσραήλ, plagalul ehului IV; f. 36r – Δεῦτε χριστοφόροι λαοὶ, plagalul ehului I; f. 37r – Ὥρα Θ΄ (Ceasul al nouălea) – Θάμβος ἦν κατιδεῖν, plagalul ehului III; f. 37v – Ὅτε σὲ Σταυρῷ προσήλωσαν, ehul II; f. 39r – Δόξα Πατρὶ, Σήμερον κρεμᾶται ἐπὶ ξύλου, plagalul ehului II; f. 40r – Δόξα… Καὶ νῦν …, Σὲ τὸν ἀναβαλλόμενον, plagalul ehului I.
(sine titulo) Dogmatica Născătoarei de Dumnezeu și cântarea Θεοτοκίον după Ἀπόστιχα Στιχηρά la Vecernia Mare a Învierii (de sâmbătă seara) din perioada Octoihului (n.ns.):
f. 41v – Δόξα Πατρί… Και νυν και αεί…, f. 42r – Την παγκόσμιον δόξαν…, ehul I; f. 43r – Ἰδοὺ πεπλήρωται ἡ τοῦ Ἡσαΐου πρόρρησις, ehul I; f. 44r – Δόξα Πατρί… Και νυν και αεί…, Παρήλθεν η σκιά του νόμου…, ehul II; f. 45r – Ὢ θαύματος καινοῦ, ehul II; f. 45v – Δόξα Πατρί… Και νυν και αεί…, Πως μη θαυμάσωμεν…, ehul III; f. 47r – Ἀσπόρως ἐκ θείου Πνεύματος, ehul III; f. 48r – Δόξα Πατρί… Και νυν και αεί…, Ο διά σε Θεοπάτωρ…, ehul IV; f. 49v – Νεῦσον παρακλήσει, ehul IV; f. 50v – Δόξα Πατρί… Και νυν και αεί…, Εν τη Ερυθρά θαλάσση…, plagalul ehului I; f. 51v – Ναὸς καὶ πύλη ὑπάρχεις, plagalul ehului I; f. 52v – Δόξα Πατρί… Και νυν και αεί…, Τις μη μακαρίσει σε…, plagalul ehului II; f. 53v – Ὁ ποιητὴς καὶ λυτρωτής, plagalul ehului II; f. 54v – Δόξα Πατρί… Και νυν και αεί…, Μήτηρ μεν εγνώσθης…, plagalul ehului III; f. 55v – Ὑπὸ τὴν σὴν Δέσποινα σκέπην, plagalul ehului III; f. 56r – Δόξα Πατρί… Και νυν και αεί…, Ο Βασιλεύς των ουρανών…, plagalul ehului IV; f. 57v – Ἀνύμφευτε Παρθένε, plagalul ehului IV.
Începutul celor unsprezece Voscresne ale Învierii, autor Ιωάννου Γλυκέος, Ioan Glikeos (cel Dulce) – „ἀρχὴ σὺν θεῷ ἀγίῳ τῶν εωθινών ποιηθέν παρὰ Ιωάννου Γλυκέος”:
f. 58r – Δόξα Πατρί…, Εις το όρος τοις μαθηταίς…, ehul I; f. 59v – Δόξα Πατρί…, Μετά μύρων προσελθούσαις…, ehul II; f. 60v – Δόξα Πατρί…, Της Μαγδαληνής Μαρίας…, ehul III; f. 62r – Δόξα Πατρί…, Όρθρος ην βαθύς…, ehul IV; f. 63r – Δόξα Πατρί…, Ω των σοφών σου κριμάτων…, plagalul ehului I; f. 65r – Δόξα Πατρί…, Η όντως ειρήνη…, plagalul ehului II; f. 66v – Δόξα Πατρί…, Ιδού σκοτία και πρωί…, plagalul ehului III; f. 67v – Δόξα Πατρί…, Τα της Μαρίας δάκρυα…, plagalul ehului IV; f. 69r – Ως επ’ εσχάτων των χρόνων…, plagalul ehului I; f. 70r – Μετά την εις άδου κάθοδον…, plagalul ehului II; f. 71v – Φανερών εαυτόν…, plagalul ehului IV.
Doxologia mare: f. 73r – „δοξολογία μεγάλη”, plagalul ehului I;
f. 77r – asmatikonul trisaghionului liturgic de la sfârșitul doxologiei mari (n.n.): Άγιος ο Θεός (Santo Dio), plagalul ehului I; f. 78r – (asmatikonul n.n.) „τοῦ σταυροῦ” (Sfintei Cruci), ehul IV; f. 79r – troparul și „Ἀντὶ (δὲ) τοῦ Τρισαγίου” (în locul trisaghionului liturgic): Τὸν Σταυρόν σου προσκυνοῦμεν Δέσποτα, καὶ τὴν ἁγίαν σου Ἀνάστασιν δοξάζομεν, plagalul ehului I și (sine titulo) Πολυχρονισμός (n.n.) „εις φήμην αρχιερέως” (la intrarea arhiereului): Τον δεσπότην και αρχιερέα ημών, Κύριε φύλαττε, εις πολλά έτη, δέσποτα, plagalul ehului III.
f. 80r – „Άμωμος ψαλλόμενος εις κοιμηθείς τους λαικους”, anumite versete din Psalmul 118 cântate la slujba înmormântării laicilor: Στάσης Πρώτης (α’) (prima parte, prima serie, prima oprire n.n.) – Ἄμωμοι ἐν ὁδῷ, ἀλληλούϊα, ehul II; f. 82r – Στάσης β’: Αἱ χεῖρές σου ἐποίησάν με, plagalul ehului I; f. 84r – Στάσης γ’: Καὶ ἐλέησόν με. Ἀλληλούϊα, plagalul ehului I.
Asmatikonul trisaghionului liturgic (n.n.): Άγιος ο Θεός (Sfinte Dumnezeule) la Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, plagalul ehului II, f. 86r – 86v.
Αλληλούια (Aliluia), după citirea pericopei evanghelice, autor Theodulou monahul, plagalul ehului III, f. 86v – 87r.
(sine titulo) Heruvicul (n.n.), Χερουβικός Ύμνος, în formă completă οκτώ ήχον (n.n.), autor Hrisaf cel Nou/Tânăr, indicat de copist. Deci Οἱ τὰ Χερουβεὶμ μυστικῶς εικονίζοντες…, f. 87r – ehul I, f. 88v – ehul II, f. 91r – ehul III, f. 93v – ehul IV, f. 95r – plagalul ehului I, f. 96v – plagalul ehului II, f. 98v – plagalul ehului III, f. 101v – plagalul ehului III, f. 103v – plagalul ehului IV;
f. 105r – Του δείπνου σου του μυστικού, plagalul ehului II;
f. 106v – Σιγησάτω πάσα σαρξ, plagalul ehului I.
„Η Θεία Λειτουργία τοῦ Αγίου Βασιλείου” – este prezentă partea centrală, denumită Λειτουργικά (Liturgica) a Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare (Răspunsurile mari):
f. 108r – Ἅγιος, ἅγιος, ἅγιος, Κύριος Σαβαώθ, ehul II; f. 109r – Ἀμήν (due volte), Σὲ ὑμνοῦμεν, ehul II; f. 109v – Τὴν γὰρ σὴν μήτραν θρόνον ἐποίησε, ehul I.
chinonicele – „ἀρχή τῶν κινονικῶν ὕμνων ποίημα Χρυσάφου του νέου”– începutul imnelor chinonicelor, lucrarea lui Hrisaf cel Nou/Tânăr (f. 110v):
Κυριακή Κοινωνικά, chinonice duminicale (n.n.):
f. 110v – «Αινείτε το Κύριον εκ των ουρανών. Αλληλούια’’ (autor Hrisaf cel Nou/Tânăr), f. 110v – ehul I, f. 111r – ehul I, f. 112r – ehul II, f. 113v – ehul III, f. 115r – ehul IV, f. 116r – plagalul ehului I, f. 116v – plagalul ehului II, f. 118r – ehul protovaris, f. 120r – ehul protovaris, f. 121r – plagalul ehului IV, f. 122r – plagalul ehului IV.
(sine titulo) chinonice în zile de rând (n.n.):
f. 123r – „τη Δευτέρα” (lunedì) – Ό ποιῶν τοὺς ἀγγέλους, plagalul ehului IV; f. 124v – Εἰς μνημόσυνον αἰώνιον, ehul III; f. 125r – Ποτήριον σωτηρίου, ehul IV; f. 126v – Εἰς πᾶσαν τὴν γῆν, plagalul ehului IV; f. 128r – Μακάριος ους ἐξελέξω, ehul I.
Κοινωνικά τῶν Δεσποτικῶν ἑορτῶν, Kinonikà festivi:
f. 129r – Ἐσημειώθη ἐφ› ἡμᾶς, plagalul ehului I; f. 130v – Λύτρωσιν ἀπέστειλεν, plagalul ehului I; f. 133r – Εὐλογημένος ὁ ἐρχόμενος, ehul IV; f. 134r – Ἐξηγέρθη ὡς ὁ ὑπνῶν, ehul I; f. 134v – Σώμα Χριστού, ehul protovaris; f. 136r – Επαίνει, ῾Ιερουσαλήμ, τὸν Κύριον, ehul protovaris; f. 136v – Ό τρώγων μου τὴν σάρκα, ehul I; f. 138r – Ἀνέβη ὁ Θεὸς, ehul IV; f. 139r – Τὸ πνεῦμά σου, ehul I; f. 140v – Ἀγαλλιᾶσθε, δίκαιοι, ἐν Κυρίῳ, ehul protovaris; f. 141v – Ἐν τῷ φωτὶ τῆς δόξης, ehul I.
La Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte Sfințite, „η θεία Λειτουργία τῶν Προηγιασμένων” (Τιμίων Δώρων, n.n.): f. 142v – Κατευθυνθήτω η προσευχή μου, plagalul ehului II; f. 143r – Νυν αι Δυνάμεις των ουρανών, ehul II; f. 143v – Ιδού θυσία μυστική, ehul II; f. 144r – Γεύσασθε καὶ ἴδετε ὅτι ὁ Χρηστός ὁ Κύριος, Αλληλούϊα.
(sine titulo) Din oficiul liturgic al Utreniei (n.n.):
f. 145r – Θεὸς Κύριος καὶ ἐπέφανεν ἡμῖν, εὐλογημένος ὁ ἐρχόμενος ἐν ὀνόματι Κυρίου, plagalul ehului IV și același „σύντομος” (pe scurt/irmologic), plagalul ehului IV.
(sine titulo) Din imnul Acatist al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Ακάθιστος ύμνος της Υπεραγίας Θεοτόκου (n.n.):
f. 145v – Τὸ προσταχθὲν μυστικῶς, λαβὼν ἐν γνώσει, plagalul ehului IV; f. 146r – Τῇ ὑπερμάχῳ στρατηγῷ τὰ νικητήρια, plagalul ehului IV; f. 146v – Ὡς λυτρωθεῖσα τῶν δεινῶν, εὐχαριστήρια, plagalul ehului IV; f. 146v – Ἀναγράφω σοι ἡ Πόλις σου, Θεοτόκε, plagalul ehului IV; f. 147r – Ἀλλ’ ὡς ἔχουσα τὸ κράτος ἀπροσμάχητον, ehul IV; f. 147r – Ἐκ παντοίων με κινδύνων ἐλευθέρωσον, ehul IV; f. 147v – Ἵνα κράζω σοι Χαῖρε, Νύμφη ἀνύμφευτε, ehul IV; f. 148r – Αλληλούϊα, plagalul ehului IV.
La Utrenia din Sfânta și Marea Zi de Luni, „τη Αγία και Μεγάλη β’ εἰς τὸν Ὄρθρον”:
f. 148r – Αλληλούϊα, plagalul ehului IV;
f. 148v – Ἰδοὺ ὁ Νυμφίος ἔρχεται, plagalul ehului IV.
(sine titulo) la Utrenia din Joia Mare și în Vinerea Mare (n.n.):
f. 149v-150r: Ὅτε οἱ ἔνδοξοι Μαθηταί, plagalul ehului IV.
f. 150v – 156v – file albe.
La Vecernia Mare din perioada Octoihului – „ἀρχὴ σὺν θεῷ ἀγίῳ τα αναστάσιμα στιχηρά του α’ του ψάλτου Χρυσάφου” (του Νέου n.n.), începutul cu Dumnezeu[l] Sfânt al stihirilor Învierii, ehul I, autor Hrisaf (cel Nou/Tânăr n.n.):
f. 157r – Τὰς ἑσπερινὰς ἡμῶν εὐχάς; f. 157r – Κυκλώσατε λαοὶ Σιών; f. 157v – Δεῦτε λαοὶ ὑμνήσωμεν; f. 158r – Εὐφράνθητε οὐρανοί; f. 158v – Τὸν σαρκὶ ἑκουσίως; f. 159r – Τῷ ζωοδόχῳ σου τάφῳ; f. 159v – Τὸν τῷ Πατρὶ συνάναρχον; f. 160r – Δόξα Πατρί… Και νυν και αεί…; f. 160v – Την παγκόσμιον δόξαν…; f. 161v – Τῷ πάθει σου; f. 162r – Ἀγαλλιάσθω ἡ κτίσις; f. 162v – Βασιλεὺς ὑπάρχων οὐρανοῦ; f. 163v – Γυναῖκες μυροφόροι; f. 164r – Δόξα, Και νυν, Ἰδοὺ πεπλήρωται.
la Utrenia din perioada Octoihului – „εἰς τοὺς αἴνους” (la Laude), Πάσα πνοή, ehul I: f. 164v – Πάσα πνοή αινεσάτω τον Κύριον. Αινείτε τον Κύριον εκ των ουρανών, αινείτε αυτόν εν τοις υψίστοις. Σοί πρέπει ύμνος τω θεώ; f. 165r – Αινείτε αυτόν πάντες οι άγγελοι αυτού. Αινείτε αυτόν πάσαι αι δυνάμεις αυτού. Σοί πρέπει ύμνος τω θεώ; f. 165v – Ὑμνοῦμέν σου Χριστέ; f. 165v – Ὁ Σταυρὸν ὑπομείνας; f. 166r – Ὁ τὸν ᾅδην σκυλεύσας; f. 166r – Τὴν θεοπρεπῆ σου; f. 166v – Ὅτε προσηλώθης τῷ ξύλῳ τοῦ Σταυροῦ; f. 167r – Ὀδυρόμεναι μετὰ σπουδῆς; f. 167v – Τὴν τῶν παθῶν θείαν μωλώπωσιν; f. 168v – Τὸ φιλοτάραχον γένος τῶν Ἰουδαίων.
La Sfânta Liturghie (n.n.) – „Οι Μακαρισμοί”, Fericirile:
f. 169r – Διὰ βρώσεως ἐξήγαγε, ehul I.
La Vecernia Mare din perioada Octoihului (n.n.) – „αρχή του δεύτερου”, „Ἦχου II ”, începutul celui de al doilea (eh):
f. 169v – Τὸν πρὸ αἰώνων ἐκ Πατρὸς γεννηθέντα; f. 170r – Χριστὸς ὁ Σωτὴρ ἡμῶν; f. 170v – Σὺν Ἀρχαγγέλοις ὑμνήσωμεν; f. 171r – Σὲ τὸν σταυρωθέντα; f. 171v – Ἐν τῷ Σταυρῷ σου κατήργησας; f. 172r – Ἠνοίγησάν σοι Κύριε; f. 172v – Τὸν σωτήριον ὕμνον ᾄδοντες; f. 173r – Ἡ Ἀνάστασίς σου Χριστὲ Σωτήρ; f. 173r – Διὰ ξύλου Σῶτερ κατήργησας; f. 173v – Ἐν τῷ Σταυρῷ Χριστέ; f. 174r – Ζωοδότα Χριστέ.
La Utrenia din perioada Octoihului (n.n.) – (εἰς τοὺς) „αἴνους”, Laudele, ehul II:
f. 174v – Πᾶσα πνοὴ αἰνεσάτω τὸν Κύριον; f. 175r – Αινείτε αυτόν πάντες οι άγγελοι αυτού; f. 175r – Πᾶσα πνοή, καὶ πᾶσα κτίσις; f. 175v – Εἰπάτωσαν Ἰουδαῖοι; f. 176r – Χαίρετε λαοί, καὶ ἀγαλλιᾶσθε; f. 176v – Ἄγγελος μὲν τὸ Χαῖρε; f. 177v – Ἔρραναν μύρα μετὰ δακρύων; f. 177v – Αἰνεσάτωσαν ἔθνη; f. 178r – Ἐσταυρώθης, ἐτάφης; f. 179r – Ὄντως παράνομοι σφραγίσαντες.
La Sfânta Liturghie, la Fericiri (n.n.): f. 179v – Τὴν φωνὴν σοι προσάγομεν, tono II.
La Vecernia Mare din perioada Octoihului (n.n.) – (ff. 179v-180r) „αρχή του τρίτου Ήχου τῶν Στιχηρόν Αναστάσιμον”, începutul stihirilor Învierii ehului al treilea:
f. 180r – Τῷ σῷ σταυρῷ Χριστὲ Σωτήρ; f. 180r – Πεφώτισται τὰ σύμπαντα; f. 180v – Δοξάζω τοῦ Πατρός; f. 181r – Τὸν Σταυρόν σου τὸν τίμιον; f. 181r – Ὑμνοῦμεν τὸν Σωτῆρα; f. 181v – Τοῖς ἐν ᾅδῃ καταβὰς Χριστὸς; f. 182r – Οἱ ἀναξίως ἑστῶτες; f. 182v – (Ὁ) τῷ πάθει σου Χριστέ; f. 182v – Ἡ ζωοδόχος σου; f. 183r – Θεὸς ὑπάρχων ἀναλλοίωτος; f. 183v – Ἵνα τὸ γένος ἡμῶν.
La Utrenia din perioada Octoihului (n.n.) – „εἰς τοὺς αἴνους”, la Laude, ehul III:
f. 184r – Πᾶσα πνοὴ αἰνεσάτω τὸν Κύριον; f. 184v – Αινείτε αυτόν πάντες οι άγγελοι αυτού; f. 184v – Δεῦτε πάντα τὰ ἔθνη; f. 185r – Διηγήσαντο πάντα τὰ θαυμάσια; f. 185v – Χαρᾶς τὰ πάντα πεπλήρωται; f. 186r – Ἐν τῷ φωτί σου Δέσποτα; f. 186v – Ὕμνον ἑωθινόν; f. 187r – Ἐξαστράπτων Ἄγγελος; f. 187v – Εἰς τὸ μνῆμά σε ἐπεζήτησεν; f. 188v – Ἑβραῖοι συνέκλεισαν.
La Sfânta Liturghie, la Fericiri – Οι „Μακαρισμοί”:
f. 189r – Ἀθετήσαντα Χριστέ.
La Vecernia Mare din perioada Octoihului (n.n.): (f. 189v) „αρχή του τέταρτου Ήχου τῶν Στιχηρῶν Αναστάσιμων”, începutul stihirilor Învierii a celui de al IV-lea eh:
f. 189v – Τὸν ζωοποιόν σου Σταυρόν; f. 190v – Τοῦ ξύλου τῆς παρακοῆς; f. 191r – Πύλας ᾍδου συνέτριψας Κύριε; f. 191v – Δεῦτε ἀνυμνήσωμεν λαοί; f. 192r – Ἄγγελοι καὶ ἄνθρωποι Σωτήρ; f. 192v – Πύλας χαλκᾶς συνέτριψας; f. 193r – Κύριε ἡ ἐκ Πατρός σου γέννησις; f. 193v – Κύριε ἀνελθὼν ἐν τῷ σταυρῷ; f. 194r – Κρεμάμενος ἐπὶ ξύλου μόνε Δυνατέ; f. 194v – Λαὸς παράνομος Χριστέ; f. 195r – Μετὰ δακρύων Γυναῖκες.
La Utrenia din perioada Octoihului (n.n.) – „εἰς τοὺς αἴνους”, la Laude, ehul IV:
f. 196r – Πάσα πνοή αινεσάτω τον Κύριον; f. 196r – Αινείτε αυτόν πάντες οι άγγελοι αυτού; f. 196v – Ὁ σταυρὸν ὑπομείνας καὶ θάνατον; f. 196v – Ἐν τῷ σταυρῷ σου Χριστέ; f. 197r – Τῷ σῷ Σταυρῷ Χριστὲ Σωτήρ; f. 197v – Τῶν Πατρικῶν σου κόλπων; f. 198r – Θάνατον κατεδέξω σαρκί; f. 199r – Πέτραι ἐσχίσθησαν Σωτήρ; f. 199v – Ἐπεθύμησαν Γυναῖκες; f. 200r – Ποῦ ἐστιν Ἰησοῦς.
La Sfânta Liturghie, la Fericiri – „Ο Μακαρισμός”:
f. 201r – Διὰ ξύλου ὁ Ἀδάμ.
La Vecernia Mare din perioada Octoihului (n.n.) – „αρχή του πλάγιου πρώτου Ήχου σὺν τῶν Στιχηρῶν Αναστάσιμων” (începutul stihirilor Învierii, plagalul ehului I):
f. 201v – Διὰ τοῦ τιμίου σου Σταυροῦ Χριστέ; f. 202r – Ὁ τὴν Ἀνάστασιν διδοὺς; f. 202v – Μέγα θαῦμα; f. 203r – Ἑσπερινὴν προσκύνησιν προσφέρομέν; f. 204r – Τὸν ἀρχηγὸν τῆς σωτηρίας ἡμῶν; f. 204v – Οἱ τῆς κουστωδίας ἐνηχοῦντο; f. 205v – Κύριε ὁ τὸν ᾍδην σκυλεύσας; f. 206r – Σὲ τὸν Σαρκωθέντα; f. 206v – Νυγείσης σου τῆς πλευρᾶς Ζωοδότα; f. 207r – Ξένη σου ἡ σταύρωσις;
f. 208r – Ὁ δι’ ἡμᾶς σαρκὶ πάθος δεξάμενος.
La Utrenia din perioada Octoihului (n.n.) – „εἰς τοὺς αἴνους”, la Laude, plagalul ehului I:
f. 208v – Πάσα πνοή αινεσάτω τον Κύριον; f. 208v – Αινείτε αυτόν πάντες οι άγγελοι αυτού;
f. 209r – Κύριε, ἐσφραγισμένου τοῦ τάφου; f. 210r – Κύριε, τοὺς μοχλοὺς; f. 210v – Κύριε, αἱ Γυναῖκες ἔδραμον; f. 211v – Κύριε, ὥσπερ ἐξῆλθες; f. 212r – Κύριε, ὁ Βασιλεὺς τῶν αἰώνων; f. 212v – Κύριε, τὰ ὑπερλάμποντά; f. 213r – Μυροφόροι γυναῖκες; f. 214r – Τοῦ θεοδέγμονος τάφου.
La Sfânta Liturghie:
f. 216r – Ὁ Λῃστὴς ἐν τῷ Σταυρῷ;
f. 216v – „τέλος του πλαγίου α›”, fine del plagale del I tono.
La Vecernia Mare din perioada Octoihului (n.n.) – „αρχή του πλάγιου δεύτερου”, începutul plagalului ehului al doilea:
f. 216v – Νίκην έχων Χριστέ; f. 217r – Σήμερον ο Χριστός; f. 218r – Σέ Κύριε τόν όντα; f. 218v – Εν τώ Σταυρώ σου Χριστέ καυχώμεθα; f. 219r – Διά παντός ευλογούντες τόν Κύριον; f. 219r – Δόξα τή δυνάμει σου Κύριε; f. 219v – Η ταφή σου Κύριε; f. 220r – Τὴν Ἀνάστασίν σου Χριστὲ Σωτήρ; f. 220v – Πύλας συντρίψας χαλκᾶς; f. 221r – Ῥεύσεως ἡμᾶς τῆς πάλαι; f. 222v – Σταυρωθεὶς ὡς ἠβουλήθης Χριστέ.
La Utrenia din perioada Octoihului (n.n.) – „εἰς τοὺς αἴνους”, la Laude, plagalul ehului II:
f. 223r – Πάσα πνοή αινεσάτω τον Κύριον; f. 223v – Αινείτε αυτόν πάντες οι άγγελοι αυτού; f. 223v – Ὁ Σταυρός σου Κύριε; f. 224r – Ἡ ταφή σου Κύριε; f. 224v – Σὺν Πατρὶ καὶ Πνεύματι; f. 225r – Τριήμερος ἀνέστης Χριστέ; f. 225v – Κύριε, μέγα καὶ φοβερὸν ὑπάρχει; f. 226r – Ὦ παράνομοι, Ἰουδαῖοι; f. 227r – Σφραγισθέντος τοῦ μνήματος; f. 227v – Τὸ ζωοδόχον σου μνῆμα.
La Sfânta Liturghie, la Fericiri – „Ο Μακαρισμός”:
f. 229r – Μνήσθητί μου, ὁ Θεὸς ὁ Σωτήρ μου;
f. 229r – „τέλος του πλαγίου β›”, fine del plagale del II tono.
La Vecernia Mare din perioada Octoihului (n.n.) – „αρχή του βαρύς”, începutul plagalului ehului III varis:
f. 229v – Δεῦτε ἀγαλλιασώμεθα τῷ Κυρίῳ; f. 230r – Σταυρὸν ὑπέμεινας Σωτήρ; f. 230v – Ἀπόστολοι ἰδόντες τὴν Ἔγερσιν; f. 231r – Δαυϊτικὴν προφητείαν ἐκπληρῶν; f. 231v – Κατῆλθες ἐν τῷ ᾍδῃ Χριστὲ; f. 232v – (Ἐ)ν τάφῳ κατετέθης; f. 232v – Ἀνέστης ἐκ τοῦ τάφου; f. 233r -Τὸν ἀναστάντα ἐκ νεκρῶν; f. 233v – Ὑπὸ τὸν ᾍδην κατελθὼν Χριστέ; f. 234r – Φοβερὸς ὤφθης Κύριε.
La Utrenia din perioada Octoihului (n.n.) – „εἰς τοὺς αἴνους”, la Laude, plagalul ehului III:
f. 234v – Πάσα πνοή αινεσάτω τον Κύριον; f. 235r – Αινείτε αυτόν πάντες οι άγγελοι αυτού; f. 235r – (Ἀ)νέστη Χριστὸς ἐκ νεκρῶν; f. 235r – Ἀνάστασιν Χριστοῦ θεασάμενοι; f. 235v – (Χ)ριστοῦ τὴν Ἀνάστασιν; f. 235v – Τί ἀνταποδώσωμεν τῷ Κυρίῳ; f. 237r – Πύλας ᾍδου συνέτριψας Κύριε; f. 237v – Δεῦτε ἀγαλλιασώμεθα τῷ Κυρίῳ; f. 238r – Ἐξαστράπτων Ἄγγελος; f. 239r – Τί ἀπεδοκιμάσατε τὸν λίθον.
La Sfânta Liturghie, la Fericiri – „Οι Μακαρισμοί”:
f. 240r – Ὡραῖος ἦν καὶ καλὸς εἰς βρῶσιν;
f. 240v – „τέλος του βαρύς”, fine del plagale del III tono varis.
La Vecernia Mare din perioada Octoihului (n.n.) – „αρχή του πλαγίου δ›”, (începutul plagalului ehului IV):
f. 240v – Ἑσπερινὸν ὕμνον; f. 241r – (Κ)ύριε, Κύριε, μὴ ἀπορρίψῃς ἡμᾶς; f. 241r – (Χ)αῖρε Σιὼν ἁγία; f. 241v – Ὁ ἐκ Θεοῦ Πατρὸς Λόγος; f. 242r – Τὴν ἐκ νεκρῶν σου Ἀνάστασιν; f. 242v – Δόξα σοι Χριστὲ Σωτήρ; f. 243r – Σὲ δοξάζομεν Κύριε; f. 243v – Ἀνῆλθες ἐπὶ Σταυροῦ Ἰησοῦ; f. 244v – Χριστὸν δοξολογήσωμεν; f. 245r – Ψαλμοῖς καὶ ὕμνοις δοξολογοῦμεν; f. 245v -Ὦ Δέσποτα τῶν ἁπάντων.
La Utrenia din perioada Octoihului (n.n.) – „εἰς τοὺς αἴνους”, la Laude, plagalul ehului IV:
f. 246r – Πάσα πνοή αινεσάτω τον Κύριον; f. 246v – Αινείτε αυτόν πάντες οι άγγελοι αυτού; f. 247r – Κύριε, εἰ καὶ κριτηρίῳ παρέστης; f. 247v – Κύριε, εἰ καὶ ὡς νεκρὸν ἐν μνημείῳ; f. 248r – Κύριε, ὅπλον κατὰ τοῦ διαβόλου; f. 248v – Ὁ Ἄγγελός σου Κύριε; f. 249r – Ἔπαθες διὰ σταυροῦ; f. 249v – Προσκυνῶ καὶ δοξάζω; f. 250r – Τὸ ζωοδόχον σου μνῆμα; f. 250v – Πορευθέντος σου ἐν πύλαις.
La Sfânta Liturghie, la Fericiri – „Οι Μακαρισμοί”: f. 251r – Μνήσθητι ἡμῶν.
La slujba Utreniei (din duminici și sărbători), εἰς τοὺς αἴνους, la Laude (n.n.), „Τον παρόν Πασαπνοὰριον ποίημα τοῦ Γαζῆς”, în stil calofonic, plagalul ehului IV: f. 251v – 253r.
(sine titulo) La Utrenia din sărbători: Πολυέλεος (n.n.), „Κυρ Χρυσάφι”, autor Kir (Domnul) Hrisaf, ehul I:
f. 253v – Δοῦλοι, Κύριον, ᾿Αλληλούΐα; f. 253v – Αἰνεῖτε τὸ ὄνομα Κυρίου; f. 254r – Οἱ ἑστῶτες ἐν οἴκῳ Κυρίου; f. 254r – Αἰνεῖτε τὸν Κύριον, ὅτι ἀγαθὸς; f. 254v – Ψάλατε τῷ ὀνόματι αὐτοῦ; f. 254v – Ὅτι τὸν ᾿Ιακὼβ ἐξελέξατο ἑαυτῷ ὁ Κύριος; f. 255r – ᾿Ισραὴλ εἰς περιουσιασμὸν ἑαυτῷ; f. 255v – Ὅτι ἐγὼ ἔγνωκα ὅτι μέγας ὁ Κύριος; f. 256r – Καὶ ὁ Κύριος ἡμῶν παρὰ πάντας τοὺς θεούς; f. 257r – Πάντα, ὅσα ἠθέλησεν ἐποίησεν ἐν τῷ οὐρανῷ καὶ ἐν τῇ γῇ; f. 257v – Ἐν ταῖς θαλάσσαις καὶ ἐν πάσαις ταῖς ἀβύσσοις; f. 257v – Ἀνάγων νεφέλας ἐξ ἐσχάτου τῆς γῆς; f. 258r – Ἀστραπὰς εἰς ὑετὸν ἐποίησεν; f. 258r – Ὁ ἐξάγων ἀνέμους ἐκ θησαυρῶν αὐτοῦ; f. 258v – Ὃς ἐπάταξε τὰ πρωτότοκα Αἰγύπτου ἀπὸ ἀνθρώπου ἕως κτήνους; f. 259r – Ἐξαπέστειλε σημεῖα καὶ τέρατα ἐν μέσῳ σου, Αἴγυπτε; f. 259r – Ἐν Φαραὼ καὶ ἐν πᾶσι τοῖς δούλοις αὐτοῦ; f. 259v – Ὃς ἐπάταξεν ἔθνη πολλὰ; f. 260r – Καὶ ἀπέκτεινε βασιλεῖς κραταιούς; f. 260r – Τὸν Σηὼν βασιλέα τῶν ᾿Αμορραίων; f. 260v – Καὶ τὸν ῍Ωγ βασιλέα τῆς Βασὰν; f. 260v – Καὶ πάσας τὰς βασιλείας Χαναάν; f. 261r – Καὶ ἔδωκε τὴν γῆν αὐτῶν κληρονομίαν; f. 261r – Κληρονομίαν ᾿Ισραὴλ λαῷ αὐτοῦ; f. 261v – Κύριε, τὸ ὄνομά σου εἰς τὸν αἰῶνα καὶ τὸ μνημόσυνόν σου εἰς γενεὰν καὶ γενεάν; f. 262r – Ὅτι κρινεῖ Κύριος τὸν λαὸν αὐτοῦ; f. 262r – Καὶ ἐπὶ τοῖς δούλοις αὐτοῦ παρακληθήσεται; f. 262v – Τὰ εἴδωλα τῶν ἐθνῶν ἀργύριον καὶ χρυσίον, ἔργα χειρῶν ἀνθρώπων; f. 263r – Στόμα ἔχουσι καὶ οὐ λαλήσουσιν, ὀφθαλμοὺς ἔχουσι καὶ οὐκ ὄψονται; f. 263v – Ὦτα ἔχουσι καὶ οὐκ ἐνωτισθήσονται, οὐδὲ γάρ ἐστι πνεῦμα ἐν τῷ στόματι αὐτῶν; f. 264r – Ὅμοιοι αὐτοῖς γένοιντο οἱ ποιοῦντες αὐτὰ καὶ πάντες οἱ πεποιθότες ἐπ᾿ αὐτοῖς; f. 264v – Οἶκος ᾿Ισραήλ, εὐλογήσατε τὸν Κύριον; f. 264v – Οἶκος ᾿Ααρών, εὐλογήσατε τὸν Κύριον; f. 265r – Οἶκος Λευΐ, εὐλογήσατε τὸν Κύριον; f. 265r – Οἱ φοβούμενοι τὸν Κύριον, εὐλογήσατε τὸν Κύριον; f. 265r – Εὐλογητὸς Κύριος ἐκ Σιών, ὁ κατοικῶν ῾Ιερουσαλήμ; f. 265v – Δόξα Πατρί…; f. 266r – Και νυν και αεί…
„Νεκρώσιμον” (Τρισάγιον), asmatikonul trisaghionului liturgic pentru slujba înmormântării (n.n.): Άγιος ο Θεός (Sfinte Dumnezeule), f. 266v – f. 268r, plagalul ehului IV (în combinație cu plagalul ehului II).
οι καλοφωνικοί ειρμοί, irmoase calofonice (n.n.) – „ἀρχὴ σὺν θεῷ ἀγίῳ τῶν ειρμών ποίημα κυρ Μπαλασίου” (Ιερέως, Balasie Preotul):
f. 268r – Τὴν φωτοφόρον νεφέλην, ehul I; f. 269r – Τύπον τῆς ἁγνῆς λοχείας σου, ehul I; f. 269v – Έφριξε γή, απεστράφη ήλιος, ehul I; f. 270v – Ἐν Σιναίῳ τῷ ὄρει κατεῖδέ σε, ehul I; f. 271r – Εσείσθησαν λαοί, εταράχθησαν έθνη, ehul IV; f. 272r – Μὴ τῆς φθορᾶς διαπείρᾳ κυοφορήσασα, plagalul ehului III; f. 272v – Παντάνασσα, Πανύμνητε, Παρθενομήτορ, ehul IV;
f. 273r – Ἀλλότριον τῶν μητέρων ἡ παρθενία, plagalul ehului IV; f. 273v – Ἐν βυθῷ κατέστρωσε ποτέ, ehul II; f. 274v – Ο χόρτασας λαόν ἐν τῇ ἐρήμῳ, plagalul ehului IV; f. 275v – Ἡ ἐν οὐρανοῖς εὐλογημένη, καὶ ἐπὶ γῆς δοξολογουμένη, ehul II; f. 276r – Εκκαύσατε την κάμινον επταπλασίως, plagalul ehului IV; f. 276v – Η Τρίφωτος ουσία και Τρισήλιος δόξα, ehul I; f. 277v – Εν τη βροντώση καµίνω, plagalul ehului I.
Am făcut un inventar detaliat pentru a înțelege cărei categorii librare aparține acest deosebit Codex Cryptense. Așadar, luând în considerare autorii melurgi, categoriile liturgice din care fac parte respectivele cântări și mai ales stilul calofonic care îi caracterizează, se poate afrima cu certitudine că acest manuscris este un autentic Psaltikon! În plus, caracteristicile sale – pe lângă epoca diferită în care a fost alcătuit (așa cum s-a văzut în prezentarea manuscriselor melurgice din Biblioteca de Stat a Monumentului Național din Grottaferrata, majoritatea manuscriselor melurgice din Biblioteca Mănăstirii San Nilo aparțin secolelor XIII-XIV) – sunt evidențiate de faptul că manuscrisul Γ.γ.ΙΙ este un Codex Cryptense doar prin adopție!
Deci, Codexul Γ.γ.ΙΙ nu creează discrepanță cu celelalte manuscrise Cryptenses, ci mai degrabă completează cadrul din care face parte și ajută pe baza unei analize comparative la înțelegerea importanței tipului de repertoriu liturgic pe care îl conține.
Rezultă că nu este tipicul manuscris italiano-grecesc, adică potrivit modelului școlii de caligrafie a Abației San Nilo (mai ales pentru că la începutul secolului al XVIII-lea se constata o lipsă reală de copiști). Prezența sa la Grottaferrata îmbogățește nu doar fondul bibliotecar cu un manuscris în plus, ci – ceea ce contează cel mai mult – serviciul liturgic!
6. Concluzii ale cercetării preliminare:
Codexul Cryptense Γ.γ.ΙΙ este un manuscris „prezioso sotto molti riguardi”. Printre diferitele motive (unele expuse anterior), enumerăm:
– Codexul Γ.γ.ΙΙ este unul din puținele manuscrise din fondul bibliotecar cryptense și din bibliotecile din Italia aparținând secolului al XVIII-lea (deci este unul dintre cele mai recente manuscrise), finalizat pe data de 6 august 1718.
– Nu este clasicul manuscris italo-grecesc, realizat în Mănăstirea Abației San Nilo de un călugăr închinoviat aici sau stagiar, în timp ce altele au fost transferate sau cumpărate din Mănăstirea SS. Salvatore din Messina, din Mănăstirea S. Elia Carbonense sau din Constantinopol. Pe baza provenienței și apartenenței sale, se remarcă ca fiind un manuscris cu totul deosebit: a fost scris în Albania, și autorul ar fi un arhiepiscop melurg.
– Însumează cântări liturgice rare și chiar inedite: τα Κεκραγάρια (Doamne strigat-am) și τα Πασαπνοάρια (Toată suflarea), compunerile lui Hrisaf cel Tânăr și, de asemenea, Doxologia mare, lucrarea lui Melchisedec, episcop al Redestosului. Chiar dacă copistul manuscrisului Γ.γ.ΙΙ nu a indicat numele autorului Doxologiei mari, pe baza unei analize a diferitelor manuscrise în notație muzicală bizantină din diferite țări care conțin această cântare liturgică (Italia, Grecia, România), apartenența sa este de necontestat.
– Este unul din puținele Psaltikoane prezente în Biblioteca Statală Monumentului Național din Grottaferrata, destinat cântării soliste a protopsaltului. Acest aspect scoate în evidență importanța cântărilor liturgice descrise în inventarul manuscrisului în cauză și, în mod particular, al melodiilor acestora. Doxologia mare a episcopului Melchisedec al Redestosului, prima doxologie mare atestată și care se află în Codexul Cryptense Γ.γ.ΙΙ, singura sursă de pe teritoriul italian care o conține, ne duce cu gândul la faptul că se cânta des în cadrul oficierii slujbei Utreniei din duminici și la sărbătorile cu polieleu, și deci cu dDoxologie mare. Nu a fost redactată ulterior deoarece probabil se cunoștea pe de rost.
– Doxologia mare a episcopului Melchisedec este prima doxologie mare în notație muzicală bizantină, relevându-se ca fiind o cântare liturgică inedită nu numai pentru fondul de manuscrise al Bibliotecii Statale a Monumentului Național din Grottaferrata, ci pentru întreg teritoriul italian. Codexul Cryptense Γ.γ.ΙΙ se impune în panorama manuscriselor melurgice ca fiind unicul manuscris de pe întreg teritoriul Italiei care conține prima doxologie mare, cu atât mai mult cu cât această unică doxologie mare este de fapt prototipul acestui gen de cântare liturgică. Deci, potrivit studiilor de muzică bizantină întreprinse până în prezent, Codexul Cryptense Γ.γ.ΙΙ este primul manuscris semnalat ca atare, din scrupulozitate excluzând bineînțeles fondurile și colecțiile personale.
– Se pare că autorul ar fi alcătuit doar această doxologie mare! Dar Ms. I-22 din Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași (unicul Kratimatar „pur” prezent în bibliotecile din România, plasat între al doilea și al patrulea deceniu al secolului al XVII-lea), conține o kratimă pe glasul întâi (f. 37v ș.u.), al cărei autor este același Melchisedec din Redestos.
– Tot în România, Doxologia mare a lui Melchisedec reprezintă prima doxologie mare din primul manuscris elaborat în limba română. Se evidențiază de asemenea ca fiind unica doxologie mare a lui Melchisedec, episcop al Redestosului tradusă în limba română.
– Circulația în manuscrisele melurgice a primei doxologii mari în diferite țări (așadar, Albania, de unde provine Codexul Cryptense Γ.γ.II, Italia, Grecia, Egipt, România, Anglia, Danemarca etc.), într-o determinată perioadă de timp (sec. XVII-XVIII), în Biserici de rit atât Ortodox, cât și Greco-Catolic, în aceeași limbă (greacă) și, în principiu, cu aceeași melodie, nu face altceva decât să evidențieze afinitățile comune, nicidecum diferențele. Mărturia manuscrisă a ecoului unei melodii intonate la unison în același spirit și în aceeași limbă (așadar, în evidente circumstanțe de reală manifestare liturgică în mare simbioză!), din partea protopsalților și a credincioșilor de rit atât bizantin, cât și greco-latin, constituie o mare realizare, un punct important de întâlnire și un motiv în plus pentru un viabil și atât de necesar dialog ecumenic în scopul unității de credință.

Pagini citate