Despre autor
Autor :
Protos. Vasile Bîrzu

Descriere Autor :
Lector la Facultatea de Teologie "Andrei Şaguna" din cadrul Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu.

Email Autor :
-

Adresa Autor :
-

Cuprins
Metadate
Numar :
2 / 2015
[ CITESTE REVISTA ]

Rubrica :
Recenzii si notite bibliografice

Articol [PDF] :
[ DOWNLOAD ]

Status Publicare:
publicat

Cod Unic online :
-

Cum citam
Rezumat
Articol intreg

Un nou efort de a face cunoscută perspectiva existenţei umane influenţate tot mai mult de revoluţiile continue ştiinţifice şi tehnologice e prezentat în prezentul volum, ce însumează contribuţiile introspective mai vechi şi evaluarea descoperirilor tehnico-ştiinţifice mai noi pentru a oferi o schiţă a ceea ce transhumanismul vrea să însemne şi să definească în evoluţia recentă a omenirii. Adunând între coperţile sale contribuţiile a peste 40 de renumiţi profesori şi cercetători din diverse domenii de cercetare teoretică-ştiinţifică şi practică-tehnologică, volumul realizează o reuşită trecere în revistă a principalelor teme şi tendinţe de evoluţie şi dezvoltare a noului curent filosofic şi ştiinţifico-tehnologic ce vizează schimbarea radicală a condiţiilor existenţei umane, care este transhumanismul.
Abordarea subiectului transhumanismului e realizată, în cele 9 părţi sau mari capitole, deopotrivă tematic şi evolutiv, prezentându-se atât orizonturile şi motivele ce cer imperios regândirea omului ca om, cât şi mijloacele tehnologice concrete de improvizare şi îmbunătăţire a condiţiei umane în aspectele ce ţin de viaţa sa fizico-somatică sau de cea cognitiv-cerebrală. Se distinge, astfel, o argumentare elaborată a necesităţii modificării omului până la un statut posthuman aproape total străin de condiţia umană actuală – între altele, perspectivă total străină spiritului tradiţional religios creştin –, justificându-se aceasta prin nevoia de îmbunătăţire a vieţii omului actual (a stării de sănătate, a prelungirii speranţei de viaţă, a capacităţilor de cogniţie şi coordonare emoţională), dar şi prin nevoia adaptării omului la alte medii şi spaţii de viaţă în vederea răspândirii civilizaţiei umane în cosmos.
Prima parte familiarizează cititorul cu temele fundamentale ale transhumanismului, dându-se mai multe definiţii ale transhumanismului ca filosofie a vieţii (ce doreşte continuarea şi accelerarea evoluţiei vieţii inteligente dincolo de limitările şi formele omeneşti actuale), ca mişcare intelectuală şi culturală (ce afirmă posibilitatea şi dorinţa îmbunătăţirii condiţiei umane prin implementarea tehnologiilor în viaţa umană) şi ca domeniu de studiu al interacţiunii benefice sau malefice a tehnologiilor ce vor să depăşească limitările fundamentale ale condiţiei umane. Sunt analizate aici, de asemenea, relaţiile transhumanismului cu celelalte curente filosofice: iluminism, materialism, reliefându-se încadrarea transhumanismului în concepţia generală mellioristă şi tehnicistă şi afirmându-se clar posibilitatea şi necesitatea operării unor schimbări asupra condiţiei umane prin mijloace medicale şi tehnico-ştiinţifice, în ciuda riscurilor implicate şi în pofida protestelor bioeticii şi a altor exponenţi ai tradiţiilor religioase conservatoare.
Cea de-a doua parte prezintă şi analizează improvizarea, adaptarea şi îmbunătăţirea condiţiei umane în ceea ce priveşte trupul omenesc. Sunt prezentate şi descrise noi concepte şi realităţi testate deja în laboratoarele ce construiesc hybronauţi („Hybronautul e o figură a cărei existenţă e în mod profund întemeiată pe un mediu hybrid şi pe variate feluri de relaţii formate în acest mediu”, The Hybronaut affair, p. 87) şi transavataruri (entităţi psihocibernetice rezultate prin transferarea pe mai multe avataruri, incluzând agenţi semiautonomi posedând o oarecare măsură de inteligenţă artificială, care pot funcţiona ca mine în mod simultan, când eu nu sunt în mod curent conectat într-un computer şi chiar după moartea mea.” (Art. Transvatar, p. 93), ca modele experimentale ale unui alt fel de viaţă umană într-un trup modificat.
Deşi realizate experimental şi inspirate din lumea virtuală a jocurilor de computer, ambele concepte evocă sugestiv dorinţa şi orizonturile de transcendere a condiţiei umane prin transhumanism, de fapt simulacre, dacă privim din perspectivă religioasă, ale stării existenţei eshatologice la care e chemat să existe omul, în Împărăţia Cerurilor, ca duh sau ca înger.
Un exemplu elocvent de asemănare a modului imaginat de existenţă a unei asemenea entităţi a inteligenţei artificiale cu existenţa transcendentă a omului în Biserică şi în Împărăţia lui Dumnezeu ne e dat în descrierea hybronautului, fiind vorba practic de o reţea similară reţelei nodurilor divine despre care vorbeşte Sf. Maxim Mărturisitorul: „Mediul de viaţă al Hybronautului – mediul hybrid – este o plasă de legături şi conexiuni care constituie o reţea de relaţii, acţiuni, oameni şi diverse materiale într-un ansamblu heterogen, şi în care Hybronautul e văzut, în mod simultan, ca centrul din care se extind relaţiile şi, în mod simplu şi simultan, ca unul din nodurile unei largi reţele de conexiuni.” Tehnica de conectare a hybronautului nu mai e doar un canal de comunicare, ci devine o dimensiune a mediului şi un element esenţial al unui om conectat în reţea, hybronautul nemaifiind un trup îmbunătăţit izolat, ci o entitate în strânsă conexiune cu mediul ei. „Experimentele actuale se realizează cu ajutorul unor echipamente îmbrăcate… care oferă posibilitatea de a intra în perspectiva şi experienţa mediului de existenţă/viaţă ale hybronautului” (The Hybronaut affair, p. 87)
Partea a treia prezintă improvizările condiţiei umane ce ţin de sfera cognitivă, descrie finalitatea existenţei omului ca şi conştiinţă sau minte într-un mediu al inteligenţei artificiale unde să trăiască independent şi autonom. Whole Brain Emulation (WBE) – Emulaţia întregului creier este prezentată ca metoda cea mai eficientă şi conservativă dintre cele şase tehnologii prin care se doreşte realizarea „Uploading to substrate independent minds” – „încărcarea pe substratul minţilor independente”, pe care omul să-şi continue personalitatea, caracteristicile independente, maniera de a experia şi modul personal de a procesa acele experienţe (Human enhancement: The cognitive sphere, p. 112).
Deşi se descriu pe larg statistici, moduri şi tehnologii futuriste de copiere întru totul şi cu cea mai mare acurateţe a creierului unui anumit individ la un anumit moment dat ca premiză a transferului conştiinţei acestuia, nu e prezentat foarte pe larg, în prezenta lucrare, în ce ar consta exact substratul pe care ar urma să fie transferate minţile sau conştiinţele oamenilor. Conceptul de cyberspaţiu e asemănat, oarecum, unui suport energetico-informaţional a cărui funcţie e asemănătoare harddiskului computerelor noastre actuale, oferind mediu de manifestare (instalare, desfăşurare, arhivare, operare, calculare, modelare etc.) a conştiinţelor umane uploadate aşa cum harddiskul actual oferă spaţiu pentru softurile instalate.
„Deci, acum, imaginați-vă o lume în viitor, în care programe care fac şah, matematică, fizică, inginerie, artă, afaceri sau orice altceva au crescut devenind cel puțin la fel de inteligente ca mintea umană. Imaginați-vă, de asemenea, că cea mai mare parte a universului locuit a fost transformat într-o reţea calculator – un spațiul virtual / cyberspaţiu – în care astfel de programe trăiesc, alături de minţi umane downloadate, și care însoțesc corpurile umane simulate…” „Un om s-ar descurca prost probabil într-un astfel de spațiul cibernetic. Spre deosebire de inteligențele artificiale simplificate care mişună prin preajmă, făcând descoperiri și afaceri, ele însele reconfigurându-se pentru a gestiona eficient datele care constituie interacțiunile lor, mintea umană ar pluti ca un lemn într-o total inadecvată simulare a trupului, asemenea cuiva într-un costum greu de scafandru, mişcându-se cu greu printre o trupă de delfini acrobatici…” (Hans Moravec, Pigs in cyberspace, p. 178-181)
Sunt evocate pericolele iminente ale „augumentării fizice, iar nu mentale de creier”: „trupul şi mintea omenească sunt esenţial deschise unor episoade de profunde şi transformatoare restructurări, în care noi echipamente (atât fizice, cât şi mentale) pot deveni chiar la modul propriu încorporate în sisteme de gândire şi de acţiune pe care noi le identificăm ca minţi şi persoane” (Andy Clark, Re-Inventing Ourselves, The Plasticity of Embodiment, Sensing, and Mind, p. 114), astfel încât „uneltele şi tehnologiile noastre cele mai bune devin efectiv noi, iar sinele uman se iveşte ca un „sine soft”, o colecţie în mod constant negociabilă de resurse cu uşurinţă posibile să extindă şi să încrucişeze limitele dintre biologie şi artifact” (ibidem, p. 124). În cele din urmă se întrevede o evoluţie a minţilor îmbunătăţite (enhanced minds) din generaţie în generaţie într-o „spirală a complexităţii co-evolutive a împuternicirii acestora” (p. 124), legate, asemenea unei reţele de computere într-un „păienjeniş (web) de maşini componente ce intercomunică distinct” şi „funcţionează ca o resursă unificată unică” (p. 115), prefigurând astfel, starea de singularitate pe care o vizează ca scop final transhumanismul.
Următoarele trei părţi (4, 5 şi 6) explorează diferite modalităţi concrete de realizare a îmbunătăţirii şi adecvării condiţiei umane. Sunt prezentate, astfel, tehnologii de graniţă esenţiale, precum nanocomputerele, condiţiile existenţei personale în cyberspaţiu, strategii fictive şi reale de atingere a nemuririi, bioetica anti-îmbătrânirii, ingineria transendenţe, etc., marea lor majoritate centrate în jurul bilogiei şi fiziologie creierului ca şi nucleu al identităţii şi persoanei individului, a cărei conştiinţă se doreşte să fie transferată în cyberspaţiu, negându-se astfel orice rol al inimii sau al sufletului, ca energie psihică edificată prin acţiune proprie personală, care ar însuma deja, în orice moment al vieţii omului, conştiinţa şi personalitatea omului, fără a mai fi nevoie de o scanare a creierului pentru a copia această conştiinţă.
Partea a şaptea e dedicată analizei problemelor de bioetică şi biopolitică, realizându-se totodată o evaluare a beneficiilor posibile şi a riscurilor majore ale implementării strategiilor transhumaniste de modificare a condiţiei umane. Problemele justificării morale şi sociale a îmbunătăţirii umane, a performanţei acestei înbunătăţiri, a libertăţii omului de a-şi schimba forma de existenţă şi de înfăţişare sau prezentare a valorilor transhumaniste şi a libertăţii cognitive a omului, sunt dezbătute în largi studii ce analizează punerea în pericol a speciei umane, a mediului uman, a zestrei genetice umane, a libertăţii de autoedificare şi formare a omului actual prin viaţa şi acţiunile sale proprii virtuoase, recunoscând în cele din urmă că este imposibil de evitat şi stopat îmbunătăţirea şi improvizarea condiţiei umane, aşa cum a fost şi este imposibil de instaurat prohibiţia şi de interzis consumul de droguri sau de practicat alte îndeletniciri periculoase.
De exemplu, tehnologiile de programare germinală (germinal choice technology), ce vizează programarea de către genitori a caracteristicilor şi proprietăţilor personale ale viitorului copil prin intervenţie asupra genelor gameţilor, ameninţă înstrăinarea omului, în general şi a noului individ ce s-ar concepe astfel de omenirea care există aşa cum o ştim în forma actuală (Gregory Stock, The Battle for the future, p. 307).
Oarecum această parte e înrudită prin preocupările sale cu cea de a noua, unde sunt exprimate şi analizate marile pericole şi anxietăţi determinate de iniţiativele transhumaniste, reliefându-se relativitatea oricărei îmbunătăţiri a condiţiei umane în faţa schimbărilor obiective de situaţie de mediu, la care omul răspunde cu subiectivitatea proprie specifică edificării sale personale libere.
Partea a 8-a analizează critic și clarifică concepţia despre singularitate, începând cu
prezentarea mai în general a acestui concept în eseul despre singularitatea tehnologică a lui Vernor Vinge, continuând cu analiza în detaliu a modelelor singularității tehnologice, a lui Anders Sandberg, subliniind părţile și diferențele lor comune şi sfârşind cu deliberările mai vechi (de prin 1998) ale unui număr de gânditori transhumanişti pentru a discuta critic singularitatea, aşa cum a fost definită inițial de Vinge, în aspectele sale tehnologice și economice.
Deşi există o suprapunere şi o confuzie a intereselor şi aşteptărilor generale ale transhumaniştilor şi ale adepţilor singularităţii tehnologice, totuşi singularitatea – un concept existent de asemenea şi în matematică (singularitatea se referă la o discontinuitate a unui punct matematic, unde un obiect nu e definit), în cosmologie (unde un eveniment cosmic are câmpul gravitaţional infinit), în teorie (singurătatea tehnologică se referă la conjuctura emergenţei minţilor super-inteligente) – ţintită de adepţii singularităţii tehnologice e cumva diferită de scopul final al transhumaniştilor, prevăzând trei principale modele prin care se împlineşte: un eveniment orizont, o schimbare acceleratoare şi o explozie a inteligenţei, prin acestea inteligenţa umană fiind depăşită total, locul ei central fiind luat de alte creaturi, posthumane, care ar fi mai deştepte decât omul, ca inteligenţe superumane care vor crea entităţi chiar mai inteligente decât ele într-un ritm mult mai rapid (Future trajectories, Singularity, p. 361-362).
Volumul prezintă o valoare deosebită prin perspectiva futuristă şi incitantă asupra viitorului omenirii, această perspectivă necesitând o evaluare din partea teologiei, pe care de altfel transhumaniştii o refuză din start, deoarece doresc, de fapt, să înlocuiască însăşi religia şi perspectiva eshatologică a acesteia despre lume. Această evaluare ar însemna luarea în considerare a teoriei Logosului şi a nodurilor divine prin care fiecare om e legat de Logosul Hristos, pe care transhumanismul vrea să o imite şi să o contrafacă ca şi simulare/simulacru a unei reţele a cofiinţialităţii harice prin mijloace tehnologice şi cibernetice. Dacă psihologia modernă nu recunoaşte şi nu ia în considerare de obicei mintea-nousul în cercetările sale, descriind doar o fenomenologie a sufletului şi a funcţiilor sale intelective şi senzitive, transhumanismul nu recunoaşte de fel existenţa sufletului, vrând doar să copieze pe un alt suport, mai mult sau mai puţin material, creierul şi intelectul, ca să dăruiască astfel omului o existenţă mai îmbunătăţită şi, în cele din urmă, o aşa-zisă nemurire, autonomă şi fără vreun zeu sau Dumnezeu.
Multitudinea de aspecte abordate şi dezbătute de acest valoros volum despre transhumanism cere o lectură dedicată şi o exploatare detaliată a bogăţiei de idei pentru intuirea, lămurirea şi dezvoltarea unui răspuns pertinent din punct de vedere logic şi teologic adresat transhumanismului şi provocărilor pe care el le presupune şi propune lumii şi omenirii.

Pagini citate