Despre autor
Autor :
Pr. Conf. Dr. Habil Daniel Buda

Descriere Autor :
Conferenţiar la Facultatea de Teologie Andrei Şaguna din cadrul Universităţii Lucian Blaga din Sibiu şi director de program în cadrul departamentului Biserică şi Relaţii Ecumenice al Consiliului Mondial al Bisericilor (Geneva)

Email Autor :
daniel77bde@yahoo.de

Adresa Autor :
-

Cuprins
Metadate
Numar :
1 / 2016
[ CITESTE REVISTA ]

Rubrica :
Recenzii si notite bibliografice

Articol [PDF] :
[ DOWNLOAD ]

Status Publicare:
publicat

Cod Unic online :
-

Cum citam
Rezumat
Articol intreg

De ce studiem istoria? Este întrebarea-titlu a volumului scris de John Fea, profesor de istorie la Colegiul Mesia (Messiah College) din statul american Pennsylvania. Subtitlul volumului – Reflectând asupra importanței trecutului – ne lămurește cu privire la maniera de abordare a întrebării din titlu, anume faptul că avem de-a face cu un volum în care autorul reflectă asupra importanței studierii trecutului pornind în primul rând de la experiența sa cu studenții și de la formația sa creștină (vezi Prologul volumului, p. VII-IX). Primul capitol cu titlul Ce face istoricul? (p. 1-24) începe cu enumerarea câtorva definiții ale istoriei, cele mai multe neconvențioanle, care apar pe internet. De asemenea aflăm că există diferență între „istorie” și „trecut.” Dacă trecutul este suma faptelor petrecute înaintea noastră, istoria este „arta de a reconstrui trecutul” (p. 3). După ce prezintă pe scurt cei cinci „C” ai gândirii istorice care sunt atât de „la modă” printre istoricii americani, anume schimbările de-a lungul timpului (în eng. „change over time”), contextul, cauzalitatea, contingența și complexitatea, autorul arată că orice istoric este până la urmă un „revizionist” din moment ce se apleacă asupra trecutului și încearcă să-l analizeze din perspectiva/perspectivele fixate de acesta, aducând o contribuție la mai buna lui înțelegere. Capitolul al doilea cu titlul „În căutarea unui trecut utilizabil” (p. 25-46) se apleacă asupra foloaselor pe care le avem din studierea trecutului. Trecutul este omniprezent în viața și lumea în care trăim și ne modelează viața personală precum și traiectoria lumii, societăților și bisericilor. Istoricul are datoria de a informa publicul despre modul în care trecutul se conectează cu prezentul nostru și de a ne ajuta să-l folosim astfel încât să fie util prezentului. Trecutul slujește ca bază pentru viziunea umană pentru un viitor mai bun. Capitolul al treilea aseamănă trecutul „cu o țară străină” (p. 47-63). Asemeni unei țări străine, trecutul este necunoscut celor mai mulți dintre oameni. Datoria istoricului este de a „vizita” trecutul și de a spune și celorlalți, cu toată responsabilitatea, cum anume este acesta. De asemenea, prezentarea trecutului trebuie să fie plină de sens și relevanță pentru contemporani, chiar dacă, în opinia autorului, există o tendință naturală de a „consuma trecutul pentru propriile noastre scopuri”. Rolul istoricului este, prin urmare, unul comunitar. Pentru a fi obiectiv, istoricul este invitat la un „act nenatural”, anume de a se pune, cu toată smerenia, în situația celor care au trăit mai înainte pe pământ. Capitolul al patrulea „Providență și istorie” (p. 64-83) este, în opinia mea, cel mai de interes din întregul volum. Autorul încearcă să răspundă la întrebarea dacă „istoria providențială,” adică istoria care are în vedere lucrarea providențială a lui Dumnezeu în lume și discernerea voii Lui, este posibilă. Chiar dacă unii, inclusiv autorul acestui volum, cred că acest gen de istorie poate fi scrisă și transmisă, autorul cere smerenie și atașament față de taina lui Dumnezeu și a lucrării Lui în lume într-un astfel de demers. Cuvinte precum „probabil”, „poate” „s-ar putea ca” ar trebui să însoțească formularea oricărei ipoteze care are în vedere „istoria providențială.” Avem aici de-a face cu o critică la adresa acelor evanghelici americani care afirmă, fără echivoc, că identifică lucrarea proniei lui Dumnezeu în anumite evenimente istorice și oferă o interpretare detaliată a acestora. Capitolul V, „Resurse creștine pentru studierea trecutului” (p. 84-108), continuă linia teologică a celui precedent. Aceste resurse creștine sunt: (1) realitatea că omul este chipul lui Dumnezeu și prin urmare are capacitatea de a percepe lucrurile și realitatea, de a transmite informații și de a le analiza. De asemenea se are în vedere căderea omului în păcat și consecințele acesteia pentru natura umană; (2) Întruparea Mântuitorului și consecințele acesteia pentru perceperea trecutului și a istoriei; (3) moralitatea legată de cercetarea istorică, decurgând direct din morala creștină. Autorul însistă că toate aceste „resurse creștine” trebuie luate în serios de istoric în misiunea sa. Capitolul al șaselea cu titlul „Istorie pentru societatea civilă” (p. 109-122) este o puternică pledoarie pentru cooperarea dintre mediul eclezial și societatea civilă, precum și o demonstrație că istoria este la fel de relevantă pentru societatea civilă precum este la nivel individual, de grup sau eclezial. Mai mult, din capitolul al șaptelea aflăm că studiul istoriei este „Puterea de a transforma” (p. 123-140). Pentru a fi această putere, istoria trebuie percepută și ca angajament public, ca dragoste și ca disciplină spirituală. Capitolul al optulea în formă interogativă: „Așadar ce pot să fac cu un absolvent de istorie?” (p. 141-157) oferă câteva exemple concrete de absolvenți de istorie de-ai autorului care activează în domenii cu totul diferite decât istoria dar în care abilitățile, modul de gândire și acțiune deprinse în decursul studiilor istorice le sunt de un real folos. Epilogul volumului poartă subtitlul „Istoria și Biserica” (p. 158-171) și este un demers pentru o mai strânsă colaborare între istoricii bisericești și istorici în general, între istorici și cler, precum și pentru o mai mare apropiere între istorici în general și poporul credincios și Biserică. Volumul se încheie cu un Apendix, anume „O propunere pentru Centrul pentru Istorie Americană și o Societate Civilă” (p. 172-179). Este vorba de propunerea de fondare a unui astfel de centru al cărui rațiune de a exista, viziune și implementare sunt prezentate aici.
Fiecare capitol se încheie cu un scurt rezumat. Volumul este scris în stil tipic american, adică simplu, cu numeroase trimiteri la viața cotidiană și la exemple care sunt la îndemâna experienței studenților. Prin urmare mai toate exemplele din volum sunt fie din activitatea didactică a autorului, fie din realitatea nord-americană, de aceea cine nu este familiar cu acestea va înțelege mai greu acest volum. De asemenea, volumul conține un evident iz protestant, în parte chiar evangelical american, însă merită fără îndoială citit și avut în vedere de oricine scrie despre rolul studierii istoriei și este creștin practicant. Acest volum poate fi util nu numai pentru istoricii bisericești, ci și pentru istorici în general. În mediul nostru românesc ar putea contribui la eliminarea unor prejudecăți.

Pagini citate