Despre autor
Autor :
Pr. Conf. Dr. Daniel Buda

Descriere Autor :
Conferenţiar la Facultatea de Teologie "Andrei Şaguna" din cadrul Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu şi director de program în cadrul departamentului Biserică şi Relaţii Ecumenice al Consiliului Mondial al Bisericilor (Geneva)

Email Autor :
daniel77bde@yahoo.de

Adresa Autor :
-

Cuprins
Metadate
Numar :
1 / 2015
[ CITESTE REVISTA ]

Rubrica :
Recenzii si notite bibliografice

Articol [PDF] :
[ DOWNLOAD ]

Status Publicare:
publicat

Cod Unic online :
-

Cum citam
Rezumat
Articol intreg

Prezentul volum publică un text inedit, descoperit de editori în arhiva parohiei din Ghelari, Hunedoara, în forma a 106 file scrise de mână, şi care descrie călătoria în America (Statele Unite şi Canada), la începutul secolului al XX-lea, a preotului hunedorean Gheor­ghe Henţia. În studiul introductiv intitulat Gheorghe Henţia, istoricul unei călătorii în America de Nord (p. 5-26), editorii ne introduc în biografia autorului acestui text, adică Pr. Gheorghe Henția, precum şi în contextul şi conţinutul acestuia. Preotul Gh. Henţia a fost cunoscut până acum drept primul preot misionar în America de Nord care a atras atenţia autorităţilor bisericeşti ortodoxe de la Sibiu asupra necesităţii organizării vieţii bisericeşti a românilor care emigraseră peste ocean. Pe baza unui studiu publicat de canonistul sibian Liviu Stan, originar din părțile Hunedoarei, sub pseudonimul Ioan Casian, în anul 1950, s-a crezut că Pr. Gheorghe Henţia a călătorit în Canada şi Statele Unite în anul 1902. Textul publicat aici relevă faptul că această călătorie a avut loc mai târziu, anume, aşa cum demonstrează, convingător pentru mine, autorii studiului introductiv, în perioada dintre 3 noiembrie 1910 şi 12/25 noiembrie 1912. Textul este adresat unui destinatar neindicat, dar care ar fi putut fi, aşa cum propun editorii, locotenentul-farmacist Z.G. Henţia, rudă a preotului Henţia și susținător al activității pastorale a acestuia (p. 21). Este posibil, aş adăuga eu, ca detaliile despre farmaciile din Statele Unite să fi fost introduse în text tocmai pentru că acestea prezentau interes pentru destinatar. Textul a fost scris în mai multe etape, după revenirea din America de Nord, probabil după anul 1915.
Lectura textului scris de Gheorghe Henţia este o adevărată încântare! La solicitarea unor credincioşi din zona sa care se stabiliseră în Dysart, Saskatchewan, Canada, de a-i vizita, dar şi din dorinţa lui de a vedea ţări străine, preotul Henţia a decis să călătorească peste Atlantic. A urmat drumul tipic al unui transilvănean care dorea să ajungă în America: a călătorit cu trenul spre Budapesta, Viena şi portul Hamburg, unde s-a îmbarcat pe un vapor cu destinaţia Philadelphia. Apoi a călătorit cu trenul la Chicago, St. Paul, Winnipeg (Canada) şi Dysant, destinaţia finală pentru călătoria canadiană. După o şederea în Canada, a trecut în Statele Unite și a activat ca preot la Gary, Indiana, Chicago și alte locuri.
Aşa cum observă şi editorii (p. 24), textul ne oferă destul de puţine detalii despre viaţa bisericească a românilor stabiliţi peste ocean, ceea ce ar fi un indiciu că destinatarul acestuia nu era preot. Aflăm că românii stabiliţi în Canada provin în mare parte din rândul transilvănenilor (mai ales din Munţii Apuseni) stabiliţi în Dobrogea, precum şi din Bucovina, și doar în mică măsură din „România veche”. Când au aflat de programul de colonizare generos al guvernului canadian, unii români au plecat în Lumea Nouă. Cei mai mulţi dintre ei au reuşit să facă avere (p. 78-80). Preotul Henţia vizita fermele românilor stabili în Canada, uneori cu peripeţii cauzate de zăpada mare (p. 89-90), însoţit de un cârstnic. Românii canadieni l-au rugat să se stabilească acolo spre a le fi preot permanent, plan la care a reflectat destul de serios la un moment dat, dar a fost descurajat de diferenţele sistemelor educaţionale canadian şi transilvănean, care ar fi pus în dificultate educaţia copiilor săi (p. 82-83). Descrie fără menajamente bunăstarea de care se bucurau românii canadieni şi entuziasmul trăit de aceştia că roada muncii lor era atât de abundentă. „Ţăranul român de abia acolo simte că trăieşte cu adevărat” scrie Henţia la un moment dat (p. 87). Când a activat la Gary, Indiana, un avocat local a încercat să-l atragă în campania de a declara oraşul „dry”, adică lipsit de alcool. Fruntaşii comunităţii românești au fost de acord, însă mulţimea românilor s-a opus argumentelor preotului de a vota o astfel de iniţiativă. Henția descrie alcoolismul ca fiind a problemă reală printre românii americani. Oferă şi exemple concrete în acest sens, totuşi ţine să adauge: „Spre norocire, numărul acestor exemplare (de români alcoolişti n.n.) nu e mare, ci cei mai mulţi sunt oameni harnici, cu care direcţiunile fabricilor (din zona marilor lacuri din SUA n. n.) sunt mulţumite, ba ei chiar sunt preferaţi faţă de mulţi alţii, şi care păstrează bani frumoşi” (p. 120). Cârciumarii români aveau un rol nefast în răspândirea alcoolisnului printre conaţionali. Ei nu respectau programul închiderii cârciumilor duminica în vremea slujbelor liturgice, găsind tot felul de trucuri spre a evita controalele și amenzile mari percepute de poliție. Un cârciumar din zona Sibiului a ținut deschis localul său chiar în ziua târnosirii unei biserici. Preotul Henția descrie de asemenea fără menajamente rolul nefast al unor călugări trimiși de Arhiepiscopia Iașilor în America spre a avea grijă de credincioşi,dar care erau certați cu regulile monahale și cu disciplina clericală. Ei au produs multă sminteală. Ca un ardelean fără șiretlicuri, Părintele Henţia le redă în text numele, rolul negativ în activitatea misionară, iar acolo unde a cunoscut, detalii despre destinul ulterior al acestor călugări. Mai presus de toate însă, în opinia mea, textul relevă bucuria imensă a românilor nord-americani de a avea în mijlocul lor un preot vrednic, care aibă grijă de sufletele lor și dorința lor de a avea o viață religioasă organizată la fel ca în patria natală.
Preotul Henţia a avut parte de mai multe experienţe pe care astăzi le-am putea numi „ecumenice”: de la Hamburg la Philadephia a călătorit în aceeaşi cabină cu un diacon polonez greco-catolic, născut în America, cu numele Zawistowski, care a venit în Europa spre a-şi completa studiile teologice. Au călătorit împreună cu trenul până la Chicago unde diaconul Zawistowski l-a găzduit pe Henţia două zile în casa sa în care funcţiona un fel de azil de bătrâni. Textul relevă admiraţia deplină a preotului ortodox transilvănean pentru activitatea diaconală a tânărului diacon catolic. De asemenea, Henţia a interacţionat cu preotul Konski, ajuns mai târziu episcop romano-catolic. Henţia îşi exprimă admiraţia faţă de canadienii de limbă engleză pentru faptul că duminica merg la biserică, citesc în familie Biblia, pe care o consideră comoara lor cea mai de preţ, şi cântă împreună cântări religioase acompaniindu-se cu pianul (p. 77-78). Preotul Henția este de asemenea bucuros când vede că slujbele sale ortodoxe erau vizitate de credincioși ai altor confesiuni.
Biografia prezentată în studiul introductiv, dar şi textul editat ni-l relevă pe preotul Henţia ca fiind un vrednic slujitor al altarului, de o cultură aleasă, cu spirit critic, îndrăzneţ, conştient de neajunsurile lumii în care trăiau păstoriţii săi din Transilvania şi dornic să contribuie din toate puterile la progresul spiritual, dar şi economic şi cultural al acestora. Dacă la ajungerea în America, Henția îşi exprimă frustrarea că nu cunoaşte limba engleză (p. 52), printr-un efort susţinut a ajuns ca în patru luni să cunoască bine această limbă. Mai ales partea a doua a textului este presărată cu englezisme, propoziţii şi fraze pe care Henţia le redă în engleză, alături de traducerea lor românească. Henţia este un observator inteligent şi critic al lumii noi care se desfăşoară în faţa lui. Prezintă cu admiraţie ceea ce-i place, mai ales în opoziţie cu situaţia tristă din Transilvania. Textul este presărat cu detalii despre trenurile din Statele Unite, istoria şi legislaţia Canadei, politica ei de colonizare, mentalitatea funcţionarilor, clima, mentalitatea canadienilor. Apar citate din istorici şi oameni politici americani, menite să întărească ideile exprimate. De aceea, el nu este doar un „istoric” al unei călătorii în America, aşa cum îl numesc în titlul introducerii lor editorii acestui text, ci un fin observator al lumii noi pe care o vede, un interpret şi un admirator al acesteia.
Relevant în primul rând pentru cunoaşterea începuturilor vieţii bisericeşti a românilor nord-americani şi pentru analizarea modului în care un călător român a perceput lumea nouă la începutul secolului al XX-lea, sunt convins că acest text ar merita tradus în engleză, spre a avea o circulaţie cât mai mare. Cu siguranţă, istoricii canadieni şi americani ar fi interesaţi de el.
Meritul enorm al editorilor este de a fi descoperit, editat, publicat şi introdus un important document despre începuturile migraţiei româneşti spre America de Nord. Textul produs de preotul Henţia se constituie ca o nouă lumină aruncată asupra acestor începuturi. Acesta poate sta alături de cele scrise de Iancu Roman (1910), Ioan Podea (1912), Ion Iosif Şchiopu (1913) şi Aurel Bungărdean (1919).

Pagini citate